DOINA

Tu doină – cântec lin, duios
Pui aripă de vis la dor
Împaci iubitul mânios
Pe înserat, lângă izvor.

Ne cânţi în luncă ziua-întreagă
Pe iarbă şi pe fân cosit,
Prin codrii cu păstori, pribeagă,
Ţi-e cântecul neobosit.

Şi seara lângă foc erai,
Curgeai din fluierul vrăjit
Şi lacrimile le ştergeai
De pe obrazul necăjit.

Când inima era rănită
De dor de casă, de părinţi
Tu, doină, alergai grăbită,
Ştiai durerea să ne-alinţi.

Şi când vreunul dintre noi
În lumea celor drepţi se duce,
Te schimbi în lacrimă-şuvoi,
Boceşti căzută lângă cruce.

Nu poate nimeni să te uite,
Eşti moştenire sacră, veche,
Avem cărările-mpletite,
Noi suntem suflete – pereche.


Ator Mariana Dobin - 17 august - 2010