Te-ating sfioasă-nfiorată,
Că eşti comoară stărmoşască,
Eşti giuvaer, eşti nestemată!
Te mângâi ca pe nişte moaşte
Că spiritul străbun trăieşte
În pânza ce mă recunoaşte
Şi-atât de multe-mi povesteşte.
O Cosâmzeană te-a urzit
În şezători, cântând de dor
Şi-ncetişor te-a limpezit
Cu apă-adusă în ulcior.
Ţi- a adunat un câmp de flori
Pe-altiţă, pe ciupag, pe poale,
Să străluceşti în sărbători
Cu borangicul fin şi moale.
Când te-o-mbrăca să-i porţi noroc
La horă-n sat când o ieşi,
S-o prindă badea de mijloc,
Şi mândră-n horă va păşi.
Când jocul straşnic se porneşte
Şi sare colbul sub picior,
Parfum de floare răspândeşte,
Feciorii să-i îmbeţi de dor!
Mireasma – leac bun pentru soartă
E-a florilor de busuioc
Şi Cosânzeana ce te poartă
În viaţă va avea noroc.
Autor Mariana Dobrin -12 August-2010
Eu în expoziţia mea de artă populară de la şcoală
(ţin în mâini un leagăn)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu