Articol aparut in octombrie.2008, in revista AGERO- Stuttgart-Germania,

revista a Asociatiei Germano-Romana

Încă un pas în numele poeziei

Maria-Diana Popescu , redacţia Agero

Poezia Marianei Dobrin este spovedanie, revoltă interioară, aspiraţie, renunţare, iubire, o căutare a sinelui (în sensul de quête), o punere în ordine metafizică a fiinţei pînă cînd paşii săi în numele poeziei vor înflori din nou cu alte metafore, încercînd să asigure o atmosferă prin care să nu existe, vorba cronicarului, „altă mai frumoasă şi mai cu folos zăbavă decât cetitul cărţilor”. O rostire sensibilă, un lirism pur, epurat de orice balcanism postmodern, ţîşneste parcă dintre pereţi de cristal, în mare parte poemele fixează instantanee sufleteşti, mici tablouri, inefabile fulguraţii ale imaginaţiei, succinte reflecţii.

Mariana Dobrin semnează volumele: „Lacrima din rugăciune”, „Raiul cuvintelor” (poezii religioase), „Îngerul albastru” (poezii de dragoste), „Cartea, un prieten bun”, „Hai la şcoală”, „Ghici” (poezii pentru copii) şi alte cîteva zeci de cărţi de specialitate, metodice, jocuri pentru exersarea deprinderilor motrice de bază la copii, precum „Studiul asupra măsurătorilor biomotrice la şcolarul mic”, lucrare la nivel de ţară, reluată după patru ani , păstrînd metodologia de lucru, dar cu referire la elevii ciclului gimnazial, toate coordonate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Profesoara Mariana DOBRIN este o perseverentă participantă la concursurile naţionale de epigramă, poezie umoristică, fabulă, la o parte dintre ele fiind laureată. Un volum de epigrame şi poezie umoristică „Satira la scenă deschisă” se află pe masa de lucru.

Premii obţinute: premiul III la Concursul Naţional de Creaţie a Epigramei "COBRA" -2004, Reghin, Editia a XI; MENŢIUNE la Concursul Naţional „ETERNA EPIGRAMĂ” Cluj, 2005; Premiul I la Concursul de Epigramă „SPINUL”, Baia, Mare, 2006 şi 2007; MENŢIUNE pentru manuscris (poezie umoristică, fabule, epigramă) la Festivalul Internaţional de Umor „CONSTANTIN TĂNASE”, Vaslui ,2006; Premiul II pentru epigramă la Concursul Naţional „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”, 2008, tot la acest concurs premiul III pentru poezia iubirii. Apariţii în antologii: „Antologia Epigramei Româneşti”, 2007; „Armele lui Cupidon”, 2007; „Zigzag umoristic”, 2007; „Epigramiştii la ... şcoala vieţii”, 2006; „Epigrame cu şi despre femei”, 2006; „Cuget, deci exist, dar nu mai rezist”, 2005; „Tradiţii religioase”, 2005.

Poeme de Mariana Dobrin

ÎNGERUL ALBASTRU
Îmi putrezesc zilele pe la colţuri.
Anii adastă şi mi se aşează în paturi adânci
prevestind că începutul are şi sfârşit.
Răsucesc sensul cuvintelor pe toate muchiile,
apoi le trimit să umble prin lume.
Le aştept să-mi aducă un semn.

Prea des mi-am tocat la ruleta norocului
darul inocentelor trepte.
Am umblat cu frenezie pe drumul soarelui
aşteptând pe ţărm pescăruşii,
prinzându-mă în jocul de-a „ea şi el”.

Prea des furtunile mi-au năvălit în zarea vieţii
hrănindu-mă cu otrava izvorâtă
din unele cuvinte cu sensuri secrete.
Mi se destramă amiaza fără să o ating.
Mă înveşmântez cu straiele înserării.
Îngerul albastru ştie
că tot ce se petrece dincolo de fereastră
mă înstrăinează de o destrămare parfumată.

Nu am niciun nume,
Nu cred că mi se potriveşte vreunul.
Nu semăn cu nimeni
sau poate, cine ştie...
cu îngerul albastru.

GÂNDURILE

Iubesc la nebunie nopţile –
preludii albastre ce mă înfrunzesc până la refuz
cu gânduri ce mă condamnă să visez.
Mă preschimb în braconier şi
împreună cu licuricii
fur stelele de pe luciul apei,
cântecul ploii, golesc luna de lumină ...

Iubesc incurabil nopţile
când pot să mă rătăcesc în foşnetul gândurilor.
Adesea mă arunc în secunda speriată
a veacului încărcat de vacarm şi nelinişti,
secunda ce uneşte nu desparte cuvintele –
clepsidre ce închid în mii de înţelesuri
gândurile pe care le trimit
hoinare, fără mine, în cetate
să întâlnească alte gânduri – gândurile voastre –
prelungiri ale timpului prezent şi viitor
care aleargă înaintea mea
cu cel puţin o lungime de viaţă.


DESPRE MINE

Ce ştiţi voi despre mine?
În fiecare zi învăţ să nu privesc înapoi,
învăţ să nu pun piedici.
Mă zbat să lărgesc până la marginea orizontului
pătrăţelul şotronului meu din copilărie.
Mă fascinează vârtejul infinitului.
Îmi lipesc privirea de bolta cerului
să desluşesc alfabetul însemnat pe câte o stea
şi glasurile singurătăţii.
Când mă îndurerează timpul şi oamenii
evadez în armoniile seducătoare ale muzicii –
prietena mea credincioasă, comunicarea universală.
Ea mă învaţă adâncimea seninătăţii.
Din când în când mai plâng cu lacrimile timpului
pe care le preschimb în rugăciune.
Mă rog pentru mine, pentru tine, pentru noi.
Mai apoi mă privesc din afară cu detaşare,
ca printr-o lunetă.
Mai am atâtea de lucrat la propria-mi devenire.
Aş dori să îmbrac pe rând
toate formele vitale şi culorile universului.
Am nevoie de un strop de absolut.
Vreau să învăţ să ascult până la capăt tăcerea –
cea care se descurcă fără ajutorul cuvintelor.
Vreau să înţeleg ce se întâmplă între cuvinte.
Nimeni nu m-a învăţat să ascult cu răbdare tăcerea
Şi pentru că am atâtea de spus – tac.
Nu revărsaţi şuvoaie de cuvinte peste necuvintele mele.


ÎNCREMENIREA CUVINTELOR

Mi-au încremenit cuvintele
în stâlpii tăcerii reci.
Strig păsările cerului,
le dăruiesc trei stele
şi Carul Mare.
Le trimit să te caute.

În amurg se întorc fără tine.

Suntem despărţiţi
ca apele de uscat.
Între noi depărtarea
s-a aşternut
ca o pădure de nepătruns.

Stau la început de anotimp,
îmbrăcată în cămaşa rece a singurătăţii
şi consum zilele din calendar.

Drept antidot
mă arunc într-un poem
şi încă te mai caut.


ARTĂ POETICĂ

Ploaia şi
deodată stelele
s-au revărsat în afara cerului,
peste lume.
Unele s-au aşezat
aici în marginea albă a paginii
şi aşteaptă să se nască poemul
în camera tăcută cu pian
sau pe strada îngustă a vechiului oraş.
Adun câteva sentimente,
le aşez pe hârtie,
modelând cu grijă literele, cuvintele.
Îmi scot din piept inima
şi le încălzesc la flacăra ei.
Întinde mâna!
Poţi să o atingi, să o săruţi…
Ai grijă să o aşezi la loc.
Din ea ies visele mele
ca nişte păsări
care fac autostopul
către inima ta
cu sonete medievale.


REZUMATUL EXISTENŢEI MELE

Timpul
o să-mi coboare umerii
tot mai mult.
Îi simt atingerea
cu remuşcări şi speranţe.
Sufletul îmi e încărcat de ele,
de ce-ar fi fost,
ori ce-ar putea să fie.
Dacă-n trecut
n-am fost o rază,
nici curcubeu
şi nici culoare,
poate voi fi,
de mai am vreme,
lumină-albastră
sau cer cu stele
scânteietoare.

Timpul
m-ajunge din urmă
cu zbateri de-aripă
şi-aleargă
cu mine-n spinare.
Drumul - prea lacom
mă soarbe-ntr-o clipă,
mă duce direct
spre-nserare.


CULOAREA IUBIRII

Ştiu că nu suferi de daltonism.
În ceea ce te priveşte
nu uit nici cele mai mici amănunte.
Sărutându-ne inimile
intrăm în săptămâna oarbă.
Ar putea fi luna, anul,
dacă ne vom îmbolnăvi de vise
în toate modurile posibile
şi vom înmuguri pereche de aripi
în visul întreg
încărcat de un ocean de culoare:
tu jumătate, eu – cealaltă jumătate.
Iubirea are culoarea lui Dumnezeu.


PRIVIGHETOARE

Vă rog să nu mă mai căutaţi!
Mă voi ascunde o vreme într-o privighetoare.
Ştiu că nu e prea arătoasă
precum pasărea liră sau păunul,
dar nu îmi pasă.
Nu îmi pasă că nu are strai ales,
nu are ţinută impetuoasă,
dar trilul ei,
trilul ei e fermecat.

Îl ascult în pădure
dimineaţa, foarte devreme
când alte păsări nu s-au trezit.
Nu îi place să se amestece
în neamul păsăresc fără rost.
Mai cântă şi spre seară,
înalţă triluri până la stele.
Eu cred că îi cântă lui Dumnezeu.

Nu ucideţi privighetoarea!


SINGURĂTATE ÎN DOI

Vara ni se topeşte în palme,
Sclipiri din priviri ni se sting.
Tăcerea ne invită la nostalgii vegetale,
fluturi de gheaţă ne-ating.
Pe mâini lianele nu ne mai înfloresc,
nu se mai prind
de arcul şoldului moale.
Sufletul speriat –
un liliac spânzurat de stele,
ţipă ca un sfârşit de vară.
Deşi stăm lipiţi
numai eu îl aud.

Între noi
d e p ă r t a r e a
a început să îşi sape
culcuşul într-un viciu floral
stimulat de belşugul de lacrimi şi ploi.

METAMORFOZE AMÂNATE

Mă voi schimba cu timpul
într-o amforă graţioasă,
cu rotunjimi frumoase,
pictate în culori.
La fiecare masă
voi sta doar eu cu tine
şi zilnic mă vei umple
cu minunate flori.

Voi deveni ulciorul
din care vei bea
vinul de sărbători
sau ceaşca din care
vei sorbi, pe îndelete,
cafeaua de dimineaţă.

Poate aşa mă vei săruta
de mai multe ori.


FÂNTÂNA

În ciutura neagră, bătrână
îmi tremură greu amintirea,
iar cumpăna veche-a fântânii,
ce-şi ştie de veacuri menirea,
scrâşneşte strident într-o doară
când apa o urcă-n lumină
să stingă pârjolul de vară.
Când gura-nsetată mi-apropii
de buza ciuturii plină
şi sorb cu nesaţ povestea adâncului,
mă-mpărtăşesc din viaţa
ce ţâşneşte ca ofrandă,
din seva pământului.
Prin cântecul ciuturii pur
chipu-mi privesc
în oglindă mai clar
şi spăl cu răcoarea ei fardul,
întins ca o mască de var,
ce-ascunde a timpului urme
săpate în sigur contur
de jocul ce-l poartă hazardul
ce tropăie-n jurul meu dur.
Şi-n preajma fântânii se vede
a timpului mână cum sapă,
când zidul fântânii-o să cadă
eu fi-voi de mult
doar o frunză pe apă.

LEGEA LUI DUMNEZEU

Cum faci Tu Doamne când împarţi?
Ce legi Te mână când faci daruri
unui copil abia născu,
curat ca lacrima Maicii Tale?
Arunci sămânţa la-ntâmplare
de unu-ajunge rege,
iar altul simplu rob?
Grăuntele-ncolţeşte
cum Tu ai hărăzit,
sau face fiecare
cum vrea sau e-ndemână?
Hazardu-l dijmuieşte
sau e doar a ta mână?
De ce, din bob curat,
la început de drum,
din unul iese-o floare,
din altul buruiană,
de ce se-nchide-o poartă,
cine greşeşte oare?
De ce îngădui asta,
Prea Bunule Părinte,
ca din sămânţa nouă
să iasă un tâlhar,
iar altu-alege calea
smerită din altar?
N-ai pus sămânţă bună -
egal în fiecare,
sau foloseşti în taină
câte un alt cântar?
Nu pot găsi răspunsuri,
nu ştiu a Tale legi,
dar eu Te rog, Preasfinte,
să-mi faci şi mie-un dar:
cu marea Ta putere,
din marea-ţi bunătate
să-mi dai un bob de har!

TABLOU BIZAR

Un cer albastru împânzit cu nori,
Abstracte forme cenuşii, bizare,
Le poartă vântu-aiurea în văzduh,
Imense personaje legendare.

În stranii forme norii se desfac,
Acolo-n dreapta parc-ar fi un zmeu
Ce poartă-n braţe-o stâncă sau copac,
Dar iată se preschimbă într-un leu,

Ce are coama-n vânt şi fălci deschise,
Grumazul zdravăn este ferm şi drept,
Încet, încet se schimbă în călugăr
Cu barbă lungă, ochi de înţelept.

Şi razele de soare îi aşează
O diademă peste chipu-i mut,
Ca-ntr-o icoană veche de la ţară,
Păstrată vreme lungă într-un schit.

CLIPELE
(autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele – jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se risipească prin vântul toamnei rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează.
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

VERDE-MARIN

Verde-marin, verde-marin,
mă fascinează prima oară
privirea ta cu iz felin
ce lacomă se înfioară.
Se-agaţă de obrazu-mi fin,
de catifeaua mâinii albe,
de sânii mei ca flori de crin
şi de mărgeanul gurii-n salbe.
Urechea mi-o încânţi şoptit
şi ca un şarpe mă-mpresori,
m-atragi în jocul născocit
cu braţe pline de fiori.
Verde-marin, verde-marin,
cu o mişcare ca-ntr-o doară,
Verde-marin, verde marin,
mătasea de pe trup coboară.
Din toate părţile păcatul
ne copleşeşte, ne vânează
şi clipa, strâns bătând din aripi,
deasupra noastră aiurează.
Beţie, fără strop de vin,
ne-a copleşit făr’ de scăpare,
vioara şoldului meu fin
sub gura-ţi lacomă tresare.
Lumina frântă prin fereastră
în umbra camerei se cerne,
ne-nvăluie-n mantie-albastră,
pe trupul nostru se aşterne.
Îmbrăţişarea ei se-aşează
peste a noastră îmbrăţişare,
cu albe aripi ne cuprinde,
ca o mireasmă-n sanctuare.

E TIMPUL

Am înţeles că bate ceasul
Să mă retrag în cuibul meu,
Să trag oblonul la fereastră
Şi să vorbesc cu Dumnezeu.
Să scotocesc prin buzunare,
Bucăţi de linişte s-adun,
Să pun cristalul în cuvinte
Ca-n rugăciunea ce o spun.
Cu sufletul descătuşat,
Cu picături din călimară
S-aduc aproape orizontul
Şi timpul scurs să nu mă doară.

POETUL

Eşti orologiul timpului fecund,
Să torci din firul lui veşmânt de preţ,
Cuvintele te ard, iubeşti profund
Şi slovelor tu nu le-aduci dispreţ.

Mângâi poemul ca pe o femeie
Şi litere înşiri cu-atâta drag
Ca fluturi de lumină şi de vise,
În nopţi de trudă le aduni şirag.

Cuvântul pentru tine-i Dumnezeu,
Poemul este fiul şi-l vrei viu,
Îi dai iubire, suflet şi speranţă
Şi viaţa ta i-o dai acestui fiu.

Înlănţuit de vise şi iubire
Tu înger trist, gladiator sau zeu,
Alături de poemul tău în flăcări
Aştepţi să te-ntâlneşti cu Dumnezeu.

DILIGENŢA

Se lasă înfrunzire pe crengile de tei
Sub raze de luceferi în cioburi fulgerând,
De-atâta înserare se plimbă mândră luna,
Prin jarul plin de stele ce se aprind pe rând.


Şi gândul meu aleargă prin Căile Lactee,
Cu-o diligenţă zveltă-mbrăcată în culori,
Iar caii ei s-adapă din cupa aurită
A lunii aşezată lâng-un fiord cu nori.

Trimite gândul tău să urce-n diligenţă,
Acolo să păstrăm secretul pentru noi.
Întregul cer la noapte,
doar noi să-l luăm cu-arendă,
Iar stelele de aur să le-mpărţim la doi.

FĂRÂMA DE TIMP

Prea plinul din mine mă-ndeamnă acut
Să-mpart înzecit bucurii şi lumină,
Vă cer insistent o fărâmă de timp
Şi-un zâmbet de care speranţa-mi se-anină.

Prea mare e graba ce sapă în noi,
Prea mică răbdarea de a ne-nţelege,
Prea lesne cădem în gheţar de uitări,
Prea mare e ura ce fructu-şi culege.

Prea aspru e drumul pe care ideea
Aleargă să-ajungă la tine, la voi,
Prea grea este calea pe care răspunsul
Se zbate să-ajungă-napoi.

Prea harnici clădim ziduri reci între noi,
Prea iute-mpletim din spini seci o cunună,
Prea grabnic o punem pe-o frunte lovită
Când simplu ar fi să-i întindem o mână.


IPOSTAZE

De n-aş fi fost ceea ce sunt
Mi-aş fi dorit să fiu câmpie
Şi-n urmă pasul să-ţi sărut,
Tu – să vibrezi cu frenezie.

Apoi, un timp, vreau să fiu soare
Mereu cu mine să te simt
Şi să te pierzi în răsfăţare
Când blând pe umăr te alint.

Şi dacă foame o să-ţi fie
Să nu te-ngrijorezi deloc!
Îţi tai din soare o felie
Şi-ţi pun trei raze la mijloc.

Când setea îţi va arde gura
Mă schimb în ploaie visătoare
Şi-ţi voi aduce băutura
În cupa crinilor din floare.

Nu îmi displace nici pădure,
În vraja mea să te îmbrac,
Să te îmbăt cu-arome pure,
Să mă iubeşti şi eu să tac.

Dar cel mai mult vreau să fiu mare,
Cu valul alb, ameţitor,
Să te cuprind până în zare,
Ca tu să simţi cât mi-e de dor!

DESPARŢIRE

Din ochii mei prea trişti va curge noapte
Şi sângerez prin fiecare por,
Tristeţea mă sărută-ncet pe pleoape,
Îţi duce vântul numele-ntr-un nor.

Parfumul tău altcineva îl gustă,
In patul alb din lemn de trandafir
Şi alte mâini vor mângâia cetatea,
Pe care eu rămân doar s-o admir.

Iar ochii tăi cu vijelii de stele,
Prin mine vor privi indiferenţi
Şi zâmbetul, ce-l ştiu atât de bine,
Nepăsător spre mine îl îndrepţi.

INOCENŢĂ

Acum te-mbrăţişez cu risipiri de şoapte
Şi lanţ de braţe albe pe umeri îţi aşez,
Un înger palid trece cu zborul lui prin noapte,
Sub tandra-ţi mângâiere cu ochi deschişi visez.

Aşa să ne păstrăm, curaţi o veşnicie,
Cu fluturii pe frunte şi mările-n priviri,
Cercei amari de lacrimi pe-obraz să nu ne fie
Şi nici poveri prea grele pe braţele subţiri.

Să nu cunoaştem spaima pe drumuri încurcate,
A rănilor durere străină să ne fie,
Cuţitul din priviri cu ură aruncate,
Să stea cât mai departe, spre noi drum să nu ştie.

Doar floarea inocentă a dragostei, pe veci,
Ascunsă s-o păstrăm în cupele de stele,
Din care să sorbim când nopţile sunt reci,
Licoarea ei fierbinte şi să zburăm spre ele.

FATA MORGANA

O călătoare pasăre e fericirea;
Nu poţi şti niciodată când soseşte,
Nu este sigur nimeni dacă-a prins-o,
Cât vrea să stea şi când te părăseşte.
Se poate întâmpla să fie-aproape,
Să fluture pe lângă tine-n zbor.
Întinde-i mâna, nu rata momentul,
La semnul ei nu fi nepăsător!
Când vine-n dansu-i plin de flori şi soare,
Pe umăr ţi se-aşează delicat,
Deasupra, lângă inimă, în stânga,
Atunci te simţi cu sufletul bogat.
Te bucură din plin de-a ei prezenţă,
Incandescent trăieşte orice zi,
Şi fără sens să nu laşi nicio clipă,
De flăcările ei nu te păzi!
Să nu încerci să inventezi capcane,
Sau laţuri să o prinzi mai mult să stea,
Că pasărea dorită – FERICIREA,
La fiecare stă doar cât vrea ea.

SEMNE

Strămoşii învârtesc o horă-n mine
Cu doine vechi ce-mi susură prin vine.
În albul calcar scoicile rescriu
A lor istorie pe care-aş vrea s-o ştiu.

Noptirea-n plete lungi mi se-aşează
Şi urc pe stânca zveltă ce visează
La mări de-azur ce-au fost cândva apuse
Demult, departe-n altă eră duse.

Mă leg vânjos de vârful muntelui
Cu toate funiile vântului,
Urechea mea atent vrea să asculte
Povestea vieţii lui de falnic munte.

Miresme-adie umere de flori,
In stâncă scoici de-argint visează mări,
Păstrând pe forma albă şi subţire
Străvechi ceaslov din vremi de fericire.

Din munte-ncet deşuruberz o scoică
Şi-un melc spiral ce poate i-a fost doică,
Un ciob străvechi de oală smălţuită
Din pieptul stâncii-n taină adormită.

Copacii mişcă aripi fără pene,
Un cui de gând înfig şi caut semne
Şi zbor în hăurile din Olimp
În vremurile fără anotimp.


AUTOBIOGRAFIE PE-O FILĂ DE POEM

Am făcut atâtea lucruri ce mi-au procurat plăcerea,
Am învins singurătatea şi tristeţea şi durerea.
Când la uşă simt că-mi bat grijile pe cai în spume,
Cu o cheie fermecată le preschimb pe toate-n glume.
Şi în lumea de poeme mă avânt cu voluptate,
Timpul nici nu ştiu când trece, dau visării-ntâietate.
Rog o frunză graţioasă, ce stă dreaptă în lăstar,
Să-mi adune-un bob de rouă şi să mi-l ofere-n dar,
Să îmi spăl cu el obrazul şi privirea mea de foc,
Lacomă să devoreze frumuseţea-n orice loc.
Strig izvoarele şi munţii şi le spun că vin curând,
Mi-e un dor nebun de toate, le îmbrăţişez în gând.
Plec apoi, pe-un nor ca neaua, să îl rog pe Cel de Sus
Să-mi mai treacă în agendă bucurii ce n-am ajuns.
După ce-am umblat prin stele, mă întorc la griji banale,
Totu-mi pare foarte simplu, nu îmi stă nimic în cale.
Am o aură aparte, bucurii şi frenezie.
Mulţi mă-ntreabă: ştiu vreo vrajă? „Da, se cheamă fantezie,
Plus o lume-armonioasă de acorduri celestine,
Jocul sunetelor ample ale muzelor divine,
Peste care-aşez paleta de culori ce mă-nconjoară,
Preschimbându-mi existenţa în sensibilă vioară.
Permanent mă conectez şi vibrez cu frumuseţea,
Cu-o baghetă fermecată exmatriculez tristeţea!”

PLOAIA

Plouă afară şi plouă şi-n mine,
Din ochi simt şuvoaie de ploaie curgând,
Un nor îmi coboară pe pleoape şi-mi vine
S-acopăr tot cerul şi-n mâini să-l cuprind..

Plouă întruna în suflet şi-n gând,
Plâng streşini prelung şi oftează din greu,
Bacovia parcă se aude plângând
Şi orele curg peste umărul meu.

O ceaţă se-nalţă ca voalul subţire,
Şi cercuri verzui se tot mişcă pe ape,
Doar valuri aleargă ritmat sub privire
Şi-mi leagănă gândul departe-aproape.

Tristeţea pătrunde în suflet profund,
Ascult tânguitul de ploaie pe case,
Mustesc iar de apă şi cer şi pământ
Şi ploaia, doar ploaia
Îmi curge prin vine, prin suflet,
prin oase.

CEAS DE RUGĂ

Deschid larg uşile din mine,
mi-ascult sufletul în adâncul tăcerii.
Întind aripile sublime ale rugăciunii
spre porţile înalte cu vitralii bizantine.
Din altar se revarsă ca o vrajă lumina,
miresme de smirnă şi tămâie.
Acum, în ceasul primăverii,
întorc înspre mine privirea,
vreau să învăţ să duc pe braţe luna,
încerc să-mi şterg de pe buze întrebările
şi din suflet dorinţele lumeşti,
dar până când şi până unde?

Vreau să învăţ să-mi rănesc buzele
cântând psalmii ninsorilor târzii,
iar glasul meu, Doamne,
prefă-l într-o stâncă
ieşită din timp
la ceas de rugăciune.


PSALM

Nu mă plâng de singurătate,
ci de mulţimea păcatelor.
Doamne, Ţi le aşez la picioare
să le striveşti, să le spulberi,
să nu mă mai caute.
Lasă-mi nopţile să-Ţi spun despre mine.
Nu mă uita pe drumuri
pe care le-am mai colindat,
rătăcindu-mă-n plus.
Salvează-mă de acest nimic,
ajută-mă să-mi întâlnesc mântuirea.
Nu vreau să pier ca un grăunte,
în beznă să mă prăbuşesc,
un timp mă lasă să-ţi duc crucea,
să mă dezbrac de ce-i lumesc.
Dă-mi speranţa că voi izbândi
să mă redau mie pe mine,
fă-mă victima Ta,
lasă-mă să mă îngrop în Tine.

ETERNA CĂUTARE

Spre Tine urc a trudei mele roade,
smerită, în genunchi, mă voi ruga mereu.
Te caut şi-n văzduh, şi-n piatră, şi în soare,
în tot ce ai zidit chiar dincolo de timp.
Am înţeles că nu e-ngăduit
nevrednicului om prea mult să scotocească.
Chiar dacă îndoieli mă rod, mă chinuiesc
nu-nseamnă, Doamne că hulesc.
Am curăţat grădina sufletului meu
şi-n ea am semănat grâu mult
cu chipul Tău pe bob de aur
Deschide-mi poarta, Prea Slăvite,
primeşte-mă la masa Ta
şi marea taină mă lasă
în faţă s-o privesc..
Pe drumul îndoielii nu-ngădui să pier,
mă prinde-n paza Ta pentr-o eternitate.
Ceresc Părinte-Ţi mulţumesc,
eu ştiu că eşti aici din vremi îndepărtate,
dar rogu-Te fierbinte, chiar dacă mult greşesc,
când voi desface mâinile din rugă
în palmele-mi fierbinţi
un semn vrea să găsesc,
că poate setea mi se-alină.
Eu sunt ulcica Ta de lut,
Te rog să pui în ea lumină.


O PUNTE CĂTRE CER

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine..

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

Ingerul albastrru si Lacrima din rugaciune


13 decembrie 2008

Mariana Dobrin nu este o debutantã. Ne-am mai întîlnit de multe ori cu cãrţile ei, chiar în paginile acestui ziar. De data aceasta, dã la luminã douã cãrţi deodatã: Îngerul albastru şi Lacrima din rugãciune, amîndouã publicate la Editura Tiparg, din Piteşti, în anul 2008. Atît într-un volum, cît şi în celãlalt, nu ştii ce sã preţuieşti mai mult: textul literar sau arta plasticã? Pentru cã poeta se dovedeşte şi o talentatã creatoare în domeniul esteticii culorii şi desenului, ilustrate în paginile cãrţii cu reproduceri dupã tablourile ei cu peisaje, portrete,
icoane pe sticlã, goblenuri şi chiar compoziţii abstracte.
Nu artã pentru artã. Sînt cãrţi cu mesaj. Cînd e vorba de Lacrima din rugãciune, chiar îndemnuri, sfaturi pentru creştini, parabole, predici versificate. Care ar putea fi citite chiar în bisericã. Precum o veche vestalã, poeta reaprinde şi hrãneşte din sufletul ei flacãra credinţei. Nu întîmplãtor, PS Calinic, Episcop de Argeş şi Muscel, se roagã pentru ea. „Dumnezeu sã binecuvînteze pe ostenitoarea acestor cãrţi, pe cei care o vor citi şi vor împlini învãţãturile lui Hristos în ziaţa de zi cu zi!“.
Frumos versificat, mesajul este limpede, curgãtor, fãrã poticneli, fãrã întortocheri labirintice, pe înţelesul tuturor, pînã şi al copiilor care de-abia au învãţat alfabetul. Şi poezii de dragoste. Fãrã nostalgia unui paradis pierdut, fãrã complexe, fãrã sfîşieri, dimpotrivã, într-o continuã sãrbãtorire a trãirilor prezente într-un consens pe care cautã sã-l croiascã pe mãsura fericirii. În contextul contemporan al literaturii postmoderniste, Mariana Dobrin ne oferã o poezie de modalitate postpaşoptistã, simplã, optimistã şi uşor naivã, atîta cît trebuie ca sã îi dea un farmec deosebit. Este evidentã ambiţia autoarei de afirmare.
Ca şi cum producţia artisticã nu ar fi suficientã în sine, îşi face rost de puncte de sprijin. Dar are şi norocul nemaipomenit ca sã-i fie lector de carte un episcop (PS Calinic) şi doi profesori universitari (dr preot Ion Popescu şi dr Mircea Bîrsilã, unul dintre cei mai de seamã poeţi, la care se adaugã poeta Diana Popescu şi criticul literar Marian Barbu). Pînã şi dedicaţiile sînt grãitoare „Dedic acest volum de poezie, cu toatã dragostea, mamei mele VOICHIŢA STOIAN - PRIVIGHETOAREA MUSCELULUI, cel mai reprezentativ creator şi rapsod al zonei Argeşului, şi dedic aceste poeme copiilor mei Andreea şi Ovidiu, precum şi soţului meu Nicolae Dobrin - cel mai bun şi iubitor om de pe pãmînt“. Cu asemenea mamã, cu asemenea soţ, cu asemenea cãrţi, nu are voie decît sã fie fericitã şi mîndrã de sine şi nu are cum decît sã fie preţuitã în comunitate.

GELOZIE (idilã)

De-atîtea zile plînge Cerul!
Chiar şi-n aceastã dimineaţã
Pãmîntul şi-a-nãlţat reverul,
La gît şi-a pus fular de ceaţã.
Şi toate vãile-şi îmbracã
În voaluri umede, lãptoase
Şi roagã Cerul sã mai tacã,
Destul cu toanele-i ţîvnoase!
Dar Cerul stã posomorît,
Cu norii traşi vîrtos pe frunte,
Priveşte spre Pãmînt urît,
Trimite ploaia sã-l înfrunte.
A pus sechestru peste Soare,
Nu-l las-o clipã sã se-arate,
Nu ştiu ce supãrare are,
Cã doar Pãmîntu-i este frate.
La stele şi la Doamna Lunã
A pus de strajã nori şi vîntul,
Le-a pedepsit de-o vreme bunã
Sã nu se vadã cu Pãmîntul.
Plutea în aer dezolarea,
Insuportabil-aşteptare,
Toţi munţii, apele şi marea
Puneau aceeaşi întrebare.



Autorul articolului, scriitorul Marin Ionita

Festivalul "Tainele Orasului Pitesti"

PROIEC EDUCAŢIONAL CULTURAL-ŞTIINŢIFIC

FESTIVALUL “TAINELE ORAŞULUI PITEŞTI”
2009 - EDIŢIA a III-a

(PENTRU ŞCOLI GENERALE)

*******************************************
INIŢIATOR ŞI COORDONATOR LA NIVEL JUDEŢEAN
–PROFESOR DOBRIN MARIANA
PARTENERI EXTERNI:
-INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN ARGEŞ
-PALATUL COPIILOR- PITEŞTI
-BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ-PITEŞTI
Persoane de contact: Prof. Dobrin Mariana.-tel. 0721939465,
fax.0248287676, tel. Sc.Nr. 15- tel: 287676.
-INSPECTOR EDUCATIV- ISJ –Argeş-Prof. Floricel Gheorghe
-DIRECTOR BIBLIOTECA JUD.-Sachelarie Octavian şi referent Denisa Popescu
-DIRECTOR –PALATUL COPIILOR-Prof. Georgescu Daniela -Tel. 216348

SPONSORI: Fundaţii, societăţi, personae fizice pe care iniţiatorul Festivalului le contactează şi cu care încheie parteneriate în vedearea acordării fondurilor pentru premiere.
***************************************


PROIECT EDUCATIV CULTURAL –ŞTIINŢIFIC EXTRAŞCOLAR
DENUMIREA PROIECTULUI:
TITLUL: “ TAINELE ORAŞULUI PITEŞTI”
SLOGAN: SĂ NE CUNOASTEM ORAŞUL!
TIPUL DE PROIECT: JUDEŢEAN
INIŢIATOR ŞI APLICANT: Prof. Dobrin Mariana, Şc. Nr. 15 -Piteşti.
ECHIPA DE INDRUMARE A ELEVILOR DE LA ŞC. NR. 15
Prof: Dobrin Miana, prof.Gobej Elena-director, prof. Matei Silvia-consilier educativ. Prof. Iordache Daniela (organizare) si Prof. Dragomir Elena (organizare).
ARGUMENTUL APLICANTULUI
Doresc să continuăm acest proiect din necesitatea promovării în rândul elevilor a valorilor culturale şi istorice ale oraşului. Primele două ediţii s-au bucurat de succes atât în rândul elevilor cât şi al cadrelor didactice. În cele două ediţii au participat 16 şcoli 117 cadre didactice şi peste 800 de elevi (luând în calcul etapele pe şcoala şi etapele judeţene). Consider că dascălii au datoria să cultive în conştiinţa elevilor mândria de a aparţine acestui loc. Trebuie să le oferim suficiente motive prin transmiterea valorilor piteştene, astfel să-şi găsească identitatea, rădăcinile, ca, mai apoi, să-şi aducă şi ei contribuţia la sporirea patrimoniului cultural al comunităţii. Nu poţi pretinde unui tânăr să respecte ceva ce nu cunoaşte. Cu cât bogăţia de valori este mai largă cu atât posibilitatea lui în a găsi modele este mai ofertantă. Consider că aceast proiect reprezintă o alternativă în preocupările elevilor, un mod de a opune chiciului şi prostului gust cultura şi arta veritabilă, o cale plăcută şi atractivă de a clădii personalitatatea şi caracterul elevilor pe principii educaţionale solide.
Ideea a pornit de la o activitate desfăşurată în cadrul Centrului Cultural, la care am participat. Printre altele, domul director, Jan Dumitraşcu a vorbit cu multă tristeţe despre rezultatele unui sondaj de opinie desfăşurat în şcoli şi licee pe tema proiectului propus de mine. Rezultatele au fost dezarmante, elevii nu cunoşteau aproape nimic despre viaţa culturală a oraşului, n-au putut da exemple câteva personalităţi istorice, instituţii culturale, poeţi, scriitori, pictori, n-au ştiut să precizeze câteva monumente istorice, statui, opere de artă care sunt amplasate în oraş, nu cunoşteau aproape nimic despre Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţului Argeş, Teatrul Alexandru Davilla …
DESCRIEREA PROIECTULUI
Scop: Cunoaşterea de către un număr tot mai mare de elevi din ciclul gimnazial a trecutului şi prezentului cultutal, istoric şi civic al oraşului reşedinţă de judeţ-Piteşti.
Obiective:
- Implicarea cadrelor didactice şi a elevilor în îniţierea şi desfăşurarea unor activităţi educative extraşcolare de însuşire a unor cunoştinţe despre oraş.
-Formarea, dezvoltarea şi valorificarea sentimentului de apartenenţă la comunitatea locală.
-Formarea deprinderilor de socializare dezvoltate prin activităţile proiectului.
-Colaborarea şcolilor implicate în proiect cu alte instituţi şi personalităţi abilitate în desfăşurarea de activităţi cultural-educative.
Acţiuni orientative:
1.Vizite şi excursii la monumente istorice, acţiuni de înfrumuseţare şi reabilitarea a acestora.
2.Organizarea de activităţi culturale în preajma monumentelor istorice sau în diverse spaţii culturale cu prilejul unor sărbători, sau comemorarea unor personalităţi ale culturii piteştene.
3. Culegerea de informaţii de la Muzeul Judeţean ori alte muzee, Biblioteca Judeţeană, de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Argeş pentru realizarea unei scurte monografi a oraşului, colaborarea cu Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Muzeul Goleşti…
4. Parteneriate pe termen mai îndelungat cu asemenea instituţii
5. Realizarea unor picturi, colaje, sculpturi reprezentând monumente istorice, personalităţi culturale...
6. Accesarea paginii de internet şi stabilirea de contacte cu persoane sau organizaţii de profil.
7. Colecţionarea unor obiecte vechi cu valoare culturală şi tradiţională, precum şi organizarea de expoziţii şi alte feluri de manifestări la nivel de şcoală şi în afara şcolii.
8.Desfăşurarea festivalului “TAINELE ORAŞULUI PITEŞTI”-ediţia a III-a 2008-2009
Grup ţintă: -Beneficiari direcţi:
-echipajele reprezentative ale şcolilor care participă în concurs.
- colaboratorii unităţilor şcolare pentru alcătuirea portofoliului.
-Beneficiari indirecţi:
-toţi elevii claselor angrenate în proiect
-familiile elevilor angrenaţi în proiect
-spectatorii care vor fi prezenţi la desfăşurarea concursului.
-comunitatea locală şi factori de responsabilitate ai diverselor instituţii cu rol în cultura piteşteană.
Durata proiectului -1oct.2008-1iuni 2009 .
CONŢINUTUL PROIECTULUI
Secţiunea I: Concurs de istorie, cultură şi civilizaţie a oraşului “ Piteştiul de ieri, Piteştiul de azi”
între echipajele unităţilor şcolare participante în urma studiului chestionarului postat pe adresa:
www.marianadobrin.blogspot.com
Secţiunea a II-a: Concurs de creaţie – poezie, muzică, pictură:
a. crearea şi recitare unei poezii care să se refere la oraşul Piteşti ( un moment marcant, o personalitate, o imagine in versuri a orasului) , creată la nivelul unităţii şcolare, scrisă de un elev sau profesor al şcolii.
b. recitarea unei poezii la alegere, scrisă de un poet piteştean în viaţă, pe care să-l şi invitaţi în ziua concursului spre a fi cunoscut de către elevi.
c.crearea şi interpretarea unui căntec despre oraşul Piteşti compus de un elev sau profesor al şcolii
d. interpretarea unui cântec vechi din zona Muscelului. Precizaţi, dacă se poate preciza, de unde l-aţi cules, eventual dacă ştiţi numele rapsodului popular de la care l-aţi învăţat.
e. -Trei picturi realizate de cei mai talentaţi elevi ai şcolii, pe tema “Culorile Piteştiului”.
Secţiunea a III-a: Sesiune ştiinţifică-se adreseaza cadrelor didactice
Portofoliu despre oraşul Piteşti realizat pe un CD care să cuprindă trei documente (3 sectiuni):
1-Monografie pe tema proiectului.- durat-10-12 minute, evaluare-100 de puncte.
2-“Piteştiul de ieri şi de azi în imagini” :vederi vechi cu oraşul, fotografii vechi cu imaginea unor monumente istorice, personalităţi ale Piteştiului de ieri şi de azi, alte documente vechi –durată-10 minute, evaluare -100 puncte.
3-Promovarea culturii tradiţionale în rândul elevilor-durata-10-12 minute, evaluare = 100 puncte
CD-urile se depun la Şc. Nr.15-Piteşti, prof. M. Dobrin – până la data de 1.03.2009.
NOTĂ: Nu sunt obligatorii toate cele 3 părţi (sectiuni) de la acest concurs, se poate participa cu minim o sectiune la sesiune ştiinţifică.
ACORDAREA PREMIILOR:
A. La I secţiune –Concurs de cultură şi civilizaţie: locil I, II, III, menţiune- în funcţie de punctajul realizat
B. La secţiunea a –II-a:
a) locu I, I, III, menţiune –La concurs de recitarea unei poezii scrisă de un poet piteştean.
b.locul I,II,III, menţiune–La concurs de creaţie poezie. Se premiază şi autorul poeziei.
c. locul I, II, III, menţiune- La concurs de creaţie şi interpretare cântec. Se premiază şi autorul cântecului
d. locul I, II, III, menţiune – La concurs de interpretare cântec vechi.
e. locul I.II.III, IV –La concurs de pictură “Culorile Piteştiului”
C. La secţiunea a III-a:
Sesiune ştiinţifică
- premii: I, II ,III, IV- la momografie
-premii:I,II,III,IV-la fotografie-Piteştiul de ieri,de azi, personalităti culturale şi istorice,documente vechi
-premii: I, II, III, IV- activităţi de promovare a culturii traditionale în răndul elevilor.



REGULAMENT ŞI EVALUARE
PARTICIPANŢI
Pot participa şcoli generale din Pitesti şi din judeţ care vor completa şi depune o fişă de înscriere la Şc. Nr. 15 – (prof.M.Dobrin) până la data de 25 ian. 2009.
Pentru participarea în concurs nu este obligatorie participarea la toate secţiunile. Obligatorii sunt: sesiunea ştiinţifică (portofoliu pe CD ) şi concursul de cultură generală. La concursul de cultură generala elevii care reprezintă şcoala trebuie să fie din ciclul gimnazial. La celelalte sectiuni elevii pot fi şi din ciclul primar.

SECŢIUNEA I: concurs de cultură generală -“Cine ştie –câştigă”
Fiecare şcoală este reprezentată de un echipaj alcatuit din 3- 4 elevi
-Concursul cuprinde 20-25 întrebări din cele pe care le veţi găsi afişate pe adresa http://www.marianadobrin.blogspot.com/ împreună cu fişa de înscriiere şi celelalte detalii despre festival.
Fiecare răspuns corect este evaluat cu 10 p. Răspunsul parţial corect-5p (cel puţin jumătate), -răspunsul greşit-0 puncte.
NOTĂ: Fiecare echipaj vine cu 5 coli de hârtie (tăiate în fâşii de 5 cm lăţime şi un pix pentru redactarea răspunsurilor.

SECŢIUNEA a II-a: CREAŢIE, RECITARE ŞI INTERPRETARE –are 5 concursuri:
-a) Recitarea unei poezii scrise de un autor local –1- 10 puncte.
-b) Recitarea unei poezii – creaţie a unui elev sau profesor din unitatea şcolară participantă -1-10 puncte.
-c) Interpretarea unui cântec din zona Muscelului.-1-10 puncte -cu negativ sau-fără negativ. (poate să fie un căntec de muzică uşoară, folk sau populară . Cântecul poate fi interpretat şi de 2 elevi, sau grup vocal)
-d) Concurs de creaţie şi interpretare - cântec special creat pentru acest concurs. -1-10 puncte. Cântecul poate fi interpretat şi de 2 elevi, sau grup vocal).
e)Concurs de pictură “Piteştiul în culori- 3 lucrări de fiecare şcoală”- 1-10 puncte de fiecare lucrare. Se evaluează toate cele trei lucrări care reprezintă şcoala, astfel scoala care are cel mai bun punctaj va fi câştigătoarea concursului de pictură. Lucrările să fie montate pe carton şi prevăzute cu suport de agăţare. Eticheta cu numele copilului şi şcoal să fie pe faţă în colţul din dreapta- jos .Profesorul indrumator din fiecare scoala ajuta la realizarea expozitiei.
Jurizarea lucrărilor de pictură se realizează în paralel cu concursul de cultură generală muzică şi poezie.
Recitările şi cântecele se intercalează printre seturile de întrebări.
Textul poeziilor şi al cântecelor create se aduc listate în dublu exemplar la şcoala Nr. 15 până la 1 martie) cât şi cele 3 picturi –format foaie mare de bloc de desen , pentru a fi supuse comisiei de jurizare. Dacă au negativ cântecele, o copie se aduce pe CD împreună cu textul. În concurs veţi avea un alt negativ. Toate cântecele şi poeziile noi vor fi susţinute de către elevi în festival (pe 28 martie.ora 10, la Biblioteca Judeţeană ). Nota obţinută la interpretare se adună cu cea de la jurizarea textelor şi se face media.
SECŢIUNEA a III-a –SESIUNE ŞTIINŢIFICĂ – Portofoliile(CD-urile) “CULTURĂ, ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE A ORAŞULUI DE IERI ŞI DE AZI” –se desfăşoară pe 28 martie, ora 10 ,2009, la Biblioteca Judeţeană.
SECŢIUNILE I şi a II-a- se desfăşoară pe data de 4 aprilie. Ora 10, 2009, la Bibliotecă judeţeană.
Înscrierea se face pe o singură fişă pentru toate secţiunile până la 25 ian. la Şc. Nr. 15 Piteşti, şcoala organizatoare, la prof. Mariana Dobrin care se ocupă de întocmirea materialelor pentru festival, fişelor pentru concurs, fişe de arbitraj... organizare festivalului. Poeziile se recită nu se citesc.
ÎN FUNCŢIE DE PUNCTAJUL DE LA PORTOFOLIU, ÎMPREUNĂ CU PUNCTAJELE DE LA CELELALTE SECŢIUNI SE VOR STABILI CÂŞTIGĂORII TROFEULUI FESTIVALULUI..
ŞCOALA CU CEL MAI MARE PUNCTAJ CUMULAT LA TOATE SECŢIUNILE CẦŞTIGĂ “TROFEUL TAINELE ORAŞULUI PITEŞTI-2009”





SUSTENABILITATEA FINANCIARĂ A PROIECTULUI
BUGETUL PROIECTULUI:
-Iniţiatoarea proiectului împreună cu echipa de colaboratori din şcoală contribuie cu 30% fonduri personale şi contactează sponsori pentru premierte.
-Fiecare unitate şcolară va contribui la desfăşurarea activităţii cu suma de 10 lei pentru fiecare concurs din proiect, la care participă. Festivalul are 10 concursuri, deci o şcoală care participă la toate contribuie cu 100 lei. Coordonatorul de proiect de la fiecare şcoală va preda suma pe bază de adeverinţă şcolii organizatoare în momentul când vine să facă înscrierea (până pe 25 ian.2009).
-Suportul financiar este necesar pentru realizarea de materiale, foi de arbitraj, diploma de participare,
coli de hârtie, cerneală pt. imprimantă, telefoane pentru diferite anunţuri către parteneri şi membrii comisiilor de jurizare, etc...
-Cheltuielile pentru deplasarea echipajelor vor fi suportate de către fiecare unitate şcolară.
MENŢIUNE: LA CONCURS ŞI LA SESIUNEA ŞTIINŢIFICĂ FIECARE UNITATE ŞCOLARĂ VINE CU 15-20 DE ELEVI ŞI 5-10 CADRE DIDACTICE PENTRU A ASISTA LA ACESTE ACTIVITĂŢI CULTURALE. PUTEŢI INVITA ŞI PĂRINŢI AI ELEVILOR DIN ŞCOALA DUMNEAVOASTRĂ.

PREZENŢA DUMNEAVOASTRĂ NE ONOREAZĂ!


ACEASTA ESTE FISA DE INSCRIERE:

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN ARGEŞ

FIŞA DE ÎNSCRIERE
FESTIVALUL “ TAINELE ORAŞULUI PITEŞTI” 2009 Ediţia a III-a-Etapă judeţeană
INIŢIATOR ŞI APLICANT –Prof. M. Dobrin- Şc Nr. 15. Tel. 0721939465
UNITATEA ŞCOLARĂ PARTICIPANTĂ, parteneră în Festival……………….........
………………………………………………………………………………………
LOCALITATEA………………………………TEL. ŞC...........................................
PROF. COORDONATOR DE PROIECT……………………………..Tel..............
SECŢIUNEA I: Concurs de cultură generală – Elevii echipajului:…………………....
……………………………………………………………………………………
Profesor îndrumător………………………………………......................................
SECŢIUNEA II: Concurs de creaţie de interpretare şi de recitare :
A -Concurs: recitarea unei poezii a unui poet local
-Titltul poeziei ………………………………………..............................................
-Autorul………………………………………………...........................................
-Numele recitatorului………………………………...............................................
-Prof. îndrumător....................................................................................................
B-Concurs: cântec vechi din Muscel-titlu………………………………………...
-Numele interpretului............................................................................................
-Profesor îndrumător…………………………………………............................
B –Concus de creaţie- poezie despre Piteşti-titlul………………………………
Numele autorului……………………………………………………………....
-Numele recitatorului………………………………….....................................
-Profesor îndrumător……………………………………….............................
C -Concurs de creaţie: cântec despre Piteşti -titlul...........................................
-Numele autorului …………………………………………….......................
-Numele interpretului.........................................................................................
-Profesor îndrumător………………………………………….........................
D. Concurs de pictură-“Culorile Piteştiului”
-Numele elevilor............................................................................................
…………………………………………………………………................
-Profesor îndrumător....................................................................................
SECŢIUNEA III: SESIUNE ŞTINŢIFICĂ –portofoliu- totul pe un CD:
-Monografie-Prof…………………………………………………...
-Fotografie- Prof...............................................................................
-Folclor tradiţional-Prof…………………………………………....
NOTĂ: la secţiunile de creaţie se premiază şi autorii poeziilor şi cântecelor.


DIRECTOR ................................. CONSILIER EDUCATIV............










CHESTIONAR PENTRU FESTIVALUL“TAINELE ORAŞULUI PITEŞTI”
Concurs de cultură generală
Când a fost atestat documentar, într-un act oficial, oraşul Piteşti?
Ce domnitor a construit biserica Sf, Gheorghe din centrul Piteştiului?
Cum se numeşte regele Suediei care a trecut prin Piteşti în anul 1714?
Ce mare om politic liberal s-a născut la Piteşti la 2 iunie 1821?
Care sunt prim-miniştrii născuţi la Piteşti?
Numiţi cinci reviste literare ce apar în prezent la Piteşti.
Ce îţi spune numele Costin Petrescu?
Ce clasic al literaturii române a fost revizor şcolar la Piteşti?
Cum s-a numit prima revistă literară din Piteşti apărută în 1908?
Numiţi trei instituţii de cultură din Piteşti.
Al cui nume îl poartă teatrul din Piteşti?
Al cui nume îl poartă Biblioteca Judeţeană din Piteşti..
Numiţi trei monumente din Piteşti.
Cum s-au numit primii trei redactori-şefi ai revistei Argeş?
Numiţi trei pictori piteşteni de azi.
Numiţi cinci poeţi de azi ai Piteştiului..
Numiţi trei prozatori de azi, membrii ai Uniunii Scriitorilor.
Numiţi trei epigramisti de azi din Piteşti, membrii ai Uniunii Epigramiştilor din România.
Câţi locuitori are Piteştiul?
Daţi exemplu de unul-doi rapsozi populari reprezentativi pentru zona Muscelului.
Ce preşedinte francez a vizitat Piteştiul la 17 mai 1968?
În ce an s-a organizat prima ediţie a Simfoniei lalelelor?
Prin ce a devenit celebră închisoarea Piteşti din anul ’50?
Prin ce este simbolizat Piteştiului?
Când se sărbătoresc Zilele municipiului Piteşti.
Ce sfinţi patronează oraşul Piteşti?
Ce festival naţional se desfăşurat anual între 17-19 noiembrie la Piteşti?
Cine a fost Zavaidoc şi care era numele lui adevărat?
Numiţi cinci dansuri populare din zona Muscelului?
Cine a fost Gheorghe Iliescu-Călineşti?
Cine a fost Vladimir Streinu?
Unde se află monumentul foştilor deţinuţi politici?
În ce an a fost inaugurat Parcul Trivale?
.

VOLUM- POEZIE UMORISTICĂ, LIRICA ŞI PAMFLET











ŢARA LUI PAPURĂ-VODĂ
SAU
JURNAL CU AROMĂ DE PAMFLET






MANIFEST
“Trăim pentru a manifesta.
Regulile morale şi cele estetice sunt aceleaşi.
Orice operă care nu manifestă este inutilă prin
însuşi acest scop. Orice om care nu manifestă este inutil”

A. Gide













SCRISOARE LUI BĂDIŢA CREANGĂ

Mai vino pe la noi, bădiţă Creangă! Ne este dor să ne mai spui poveşti
Şi amintiri hazlii şi buclucaşe din bojdeuca ta din Humuleşti.
Că azi poveştile sunt cam pe dos, nu mai au graiul blând, moldovenesc,
Sunt încărcate de picanterii, că-mi este jenă să-ţi mai povestesc.
Să ştii bădie, că acum Păcală, nu mai e fleţ ca-n basmu-ţi şugubăţ,
S-a înhăitat cu multe haimanale şi umblă să ne pună pielea-n băţ.
Nici ursul nu mai e certat cu vulpea, a devenit mai diplomat şi el,
A racolat-o-ntr-un harem de “dame” şi-ncing “afaceri la înalt nivel”.
Cocoşul are astăzi punga plină şi badigarzi şi-a luat de la Ivan,
Vreo douăzeci de draci, să îl păzească la vilă, la chermeze, la volan.
Iar fata moşului, atât de bună, ce-n vremea ta trudea cu-atâta chin,
Azi n-are chef să dea la orătănii, doreşte să se facă manechin.
Nici lupul nu mai bate-n poarta caprei, la uşa noastră bate şi cere să-i plătim
Facturi tot mai umflate, impozite şi taxe, de unde-om scoate banii, bădiţă,
nu mai ştim.
Scrisoarea mea, bădie, să te găsească-n pace! îmi pare rău că-ţi dau veşti triste, asta este.
În fiecare zi ne este dor de tine, când ai puţină vreme, mai scrie o poveste!





FABULA CORBULUI

La mijloc de codru poiana se-ntinde.
Ce crudă e iarba, înaltă şi mare!
Cumătra roşcată văzduhul cuprinde,
Scrutează cu ochii întinsul de zare.
De-odată privirea se-ndreaptă mirată
Spre corbul ce zboară, de-asupra-i, sub nori.
Crezu că-l lovise o boală ciudată,
Cu spaimă în suflet o prinse fiori:
Acesta zbura cu tot coada-nainte,
Pe când, lumea toată, cu ea înapoi.
Cumătra-l întreabă, mieroasă-n cuvinte:
-E-o boală ciudată pe sus pe la voi?
Te-ncearcă microbii, vreun greu beteşug,
Ori poate azi-noapte ai tras vreo beţie?
-Nu, dragă cumătră, e-un mic vicleşug,
Aceasta e moda în democraţie.
Păi lumea întreagă azi face ce vrea,
Dorinţa e lege şi pofta e mare.
Cumătra îşi zice: E timpul şi ea,
Urgent, să purceadă la marea schimbare!
Porni prin pădure cu coada-nainte,
Mişcând lent din şolduri şi provocator.
Ascuns după-o tufă, Martin, cel cuminte,
Zăreşte roşcata şi-l ia cu fior.
Vecinii îl şctiu că-i un tip liniştit,
Când e un scandal, rezervat dă ocol,
Dar văzând scena asta, cum stătea el pitit,
Îşi ieşi rău din fire şi trecu la viol.
Tăbărâ pe cumătră şi-o surprinse de-odată,
O întoarse pe faţă, mai apoi şi pe dos;
Se luptă biata vulpe şi scăpă de-şe-la-tă,
Alergă zăpăcită, blestemând mânios.
Se întoarse la corb şi-l certă furioasă:
-Eşti un tip mincinos, gură mare şi rea,
Spui că-n democraţie e o viaţă frumoasă
Şi că azi toată lumea poate face ce vrea?
-Tu te superi pe mine fără rost, draga mea,
Este o nedreptate că mă faci mincinos,
Dar să ştii, numai sus ai foloase din ea,
Şi nici când nu va fi pentru voi, cei de jos.





BANII VORBESC


De nu posezi această fiară simţi aerul discreditant,
Uni-ţi vor zice fiul ploii, iar alţii - mortul ambulant
Şi nicio însuşire-a ta nu va putea să strălucească,
Prezenţa ta în preajma lor mereu o să îi stânjenească.
Să-i vizitezi de îndrăzneşti, sau să-i inviţi la dumneata,
Precis acasă nu-i găseşti, ei nu doresc prezenţa ta.
Cu ei de-ncerci să conversezi, să te convingi de sunt umani,
Se vor grăbi să te oprească de frică să nu le ceri bani.
Şi insul căptuşit cu bani îl vezi în frunte peste tot,
Cuvintele-i sunt admirate, chiar dacă este un netot.
Se vor găsi destui zeloşi să îi ridice osanale,
Să uite că a fost o loază şi până ieri un coate goale.
Se vor simţi chiar onoraţi când le aruncă o privire
Şi temenele multe-i fac, îi vor zâmbi cu linguşire.
În lumea-aceasta nu există, nici paznici demni, nici uşi deschise,
Cu banul treci de orice legi, azi toate lui îi sunt permise.
Prea mulţi s-au transformat în robi ai dictatorului drăcesc,
Se-nchină la puterea lui, cu toată forţa îl slujesc.





PERLA NEAGRĂ


Un îngâmfat cocoşi cu mintea-i prea puţină
Şi-al lui harem pestriţ de cinci găini cam blege,
Când ar găsi-n gunoi prin praf mărunt şi tină
O mână de ovăz şi-o mică perlă fină,
Cu toţi, prea bine ştiţi, cam ce-ar putea alege:

Se bat înnebunite pe pumnul de grăunţe,
Înghesuindu-şi ciocul, aproape să şi-l spargă
Şi aprig scormonesc în praful cu seminţe,
Cioporul păsăresc cu-atât de mici dorinţe,
Neluând în seama mica şi fina perlă neagră.

Tot astfel omul care e dăruit cu har,
De se va naşte-n cruntă şi neagră sărăcie
Va fi lovit cu ură şi cu dispreţ amar,
De-acei cocoşi bezmetici, cu bani în buzunar,
Orgolioşi, prea snobi şi plini de-a lor prostie.

Pe uşă dacă-ţi intră cu fală sărăcia,
Fii sigur că ”amicii”se vor grăbi să plece,
Şi vor uita că tu le-ai dat prietenia,
Ei nu vor şti ce-nseamnă să-şi ţină omenia,
Te vor lovi tăios cu-a lor privire rece.

Şi toţi vor alerga c-un ban să miluiască
Pe-un cerşetor olog, bătrân sau prostanac,
Pe altul, ce preferă în stradă să cerşească,
Deşi e în putere, nu-i place să muncească,
Dar n-ar da niciodată la un savant sărac.

Eu cred că dau pomană, aceştia uneori,
De spaimă să nu fie de vreunul blestemaţi
Şi să-i împingă soarta s-ajungă cerşetori,
Dar niciodată snobii, nu vor avea fiori,
Că ar putea muri, cândva şi ei savanţi.






PROPUNERE


Propunerea ce-o fac pentru Guvern, ar ajuta bugetul mult să crească:
Ai noştrii demnitari, cu-n mic efort, o foarte simplă lege să găsească,
Prin care grabnic să se amendeze prea crunta nesimţire ce tronează
Oriunde ne-ndreptăm în jur privirea, cu îngâmfare rece ne sfidează.

Un om ce veşnic e interesat de bunăstarea lui şi fericire,
Şi nu îi pasă-o clipă de ceilalţi, se face vinovat de nesimţire.
La fel de vinovat desigur e şi-acel ce îşi permite, cu neruşinare,
Pe seama cui nu trebuie, să facă o glumă proastă, batjocuritoare.

Şi ne izbim de ei în orice loc: pe străzi, în public, la televizor,
Ne agresează cu obrăsnicie, propun amendă împotriva lor!
Oricât de mic-ar fi această taxă, bugetul ţării-ar creşte simţitor:
Prea mulţi încalcă bunul simţ. Opriţi-i! Sancţionaţi comportamentul lor!




O MARE NEBUNIE

Biet truditor pe-ogorul poeziei îţi strângi în palme fruntea-nfierbântată
De-nfrigurate gânduri ce aleargă să şlefuiască perla nestemată.
Când toţi se-ncrâncenează să prospere şi strâng averi cu-atâta frenezie,
Tu migăleşti în nopţile de veghe să smălţuieşti cuvinte-n poezie.
Şi când ajungi să prinzi în nişte rânduri durerea sau vreo formă-a unui vis,
Să nu-ndrăzneşti cumva să-ţi faci iluzii de măreţia celor ce ai scris!
Nu vei călca în drumul tău pe flori, cu soare calea nu-ţi e presărată,
Efortul artei tale e imens şi foarte mică e a ei răsplată.
Te vei alege cu duşmani destui, vei resimţi rezerva celorlalţi
Ce-ar vrea să-ţi rupă aripile-ntinse, pentru că-ncerci scriind să te înalţi.
Şi nu te amăgi prea mult cu gândul, când nişte membrii ce se cred stilaţi,
Într-un cenaclu au să îţi propună să le citeşti că vor fi onoraţi!
Tu plin de sfiiciune şi emoţii reciţi din suflet gânduri cu simţire,
Dar vezi că onorata adunare dă semne evidentent de plictisire:
Madamele încep să şuşotească de noi reţete, modă, aventură.
Iar domnii cu burtică şi chelie -politică, femei şi băutură.
Când ai închis caietul sar cu toţii să-ţi adreseze câte-un compliment,
Că iar ai fost înconjurat de muze, deşi n-au fost atenţi niciun moment.
Tu ştii că astăzi doar atât contează: ce conturi ai, ce vilă, ce maşină,
De te îmbraci la casele de modă, de ai un jeep modern, o limuzină…
Şi totuşi minte nu te-nveţi deloc, insişti să-nalţi cetăţi de poezie.
Trezeste-te! E-o muncă de sisif, să fii poet e-o mare „nebunie”!
„Dar este oaza mea de fericire şi forţa ce mă cheamă-n miez de noapte,
Prin mine clocoteşte poezia, îmi place s-o asculd vorbind în şoapte.
Voi, cei zeloşi în critici şi insulte, fiţi fericiţi în lumea voastră rece!
Să ştiţi că nebunia mea frumoasă n-o voi trata şi nu o las să plece.”











RĂSTIGNIREA LUCEAFĂRULUI


Încearcă unii, când şi când, Luceafărul să-l răstignească,
S-arunce fiere şi noroi pe haina lui împărătească.

Se ostenesc să dea cu pietre în lacul codrilor albastru
Şi-n lebăda ascunsă-n trestii, în cerbul mândru şi sihastru.

Strivesc cu ură floarea-albastră, ce stă-nflorită la izvor,
Acolo-n ochiul de pădure, lângă un plop tremurător.

Încearcă unii, cu mult zel, să răstignească un Luceafăr,
Dar el, pe bolta înstelată, rămâne luminos şi teafăr.

Oricât de multe cuie-adună să-i bată-n palme şi în frunte,
Lumina lui o să-i strivească, ei sunt doar pâlpâiri mărunte.





PRINŢUL DIN TRIVALE

Pe Maracana s-a lăsat durere
Şi ţara toată inima îşi frânge,
Azi Prinţul din Trivale-şi ia transferul,
Întreaga lume-a fotbalului plânge.
Nicicând Gâscanul n-a plecat de-acasă,
Nu s-a vândut nici pentr-un sac de bani,
Dar un manager negru cu o coasă
Azi i-a făcut contract pe mii de ani.
Magicianul fentei pe gazoane
Pe orice adversar l-a dezarmat,
Dar astăzi Gicu, Prinţul din Trivale
Un singur adversar n-a mai fentat.
Fineţea driblingului plin de vrajă,
Pe care Prinţu-l preschimba în artă
Şi cu măiastra-i tehnică de clasă
Balonu-l aşeza perfect în poartă,
De ridica-n picioare stadionul
Şi numele i-l trimitea-n eter,
De astăzi, Prinţul nostru din Trivale,
Va ferici suporterii din cer.




VĂNĂTORII DE CIOLANE


Ne-au transformat în jucării stricate
Şi trupul ţării seamănă cu-o rană,
Votăm ca personaje turmentate,
Sporind economia subterană.

Se-nghesuiesc prea multe haimanale
Să iasă-n faţă, să apuce-o pradă,
Ne flutură promisiuni banale
Setoşi ciolanu-n braţe să le cadă.

Agresiuni verbale şi miştouri,
Cortegiu de aplaudaci plătiţi,
Sinistră gloată în groteşti tablouri,
Tropăitori de fripturişti pestriţi.

E-ntocmai ca la nenea Caragiale
Şi-n zilele de astăzi la votat,
La fel de grosolan îşi dau la gioale,
V-asigur, zău, că nu-i nimic schimbat!



POLITICĂ DE TREI PARALE

Ne dăm pe mâna orişicui, se ştie că n-avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Şi ne lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani .
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot .
Iar după-aceea … noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor, încovoiat, de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri, auzi că un biet om, s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale, afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, cu-n sac de boabe, c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac “ privatizare “ când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa, …dintr-o “eroare”, un avocat “nepriceput”,
Mai bagă vreunul la-nchisoare… se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi .







ŢARA LUI PAPURĂ – VODĂ
(CĂCIULEALA)

Ne căciulim la-nalte porţi, de parc-am fi cei de pe urmă
Şi ne târâm umili, pe brânci, să ni se-arunce vreo fărâmă,
Sau poate-o pară mălăiaţă, atât mai au de aruncat;
Străinul nu ne dă nimic, de n-are-n schimb mai mult de luat.
Aleşii noştri doar pozează în oameni buni şi înţelepţi,
Nu sunt decât marionete, ce iau poziţie de drepţi.
Când din afară se dictează că trebuie-n genunchi să stăm,
Ei n-au curaj să protesteze şi fruntea să ne-o ridicăm.
Se fac eforturi disperate din alte părţi şi de la noi
În evul mediu să ne-arunce, să ne târască în noroi.
Iar guvernanţii inventează modele româneşti, trăsnite,
Din ce în ce mai păguboase şi parcă spre eşec sortite.
Iar când doresc să împrumute de pe la alţii câte-o cale,
Ca nuca prinsă în perete, efectu-acesta vezi că are.
Se bat cu pumii-n piept şi urlă că vor doar legea să domnească
Şi transparent să fie totul, pe cei de jos să-i ocrotească.
Politica e azi făcută de şmecheri sau de repetenţi,
Ei fac şi regula şi jocul, n-au cum să fie transparenţi.
Constaţi că legea nu domneşte, ci legea domnului cel tare,
Alesul domn e azi stăpânul, el este tartorul cel mare.
Şi a uitat c-a fost ales pe voi, cei mulţi, să vă slujească,
El trage jar pe turta lui, grăbit să se îmbogătească,
Iar voi, sărmani şi oropsiţi vă războiţi cu sărăcia,
Un colţ de pâine să găsiţi, când ei despoaie România.
Doar bunul Dumnezeu mai poate, un pic de milă de mai are,
Să readucă-n voi speranţa, dorinţa de a sta-n picioare.







MAREA PĂCĂLEALĂ

Ce mare zbucium, ce vâltoare! Multime-aceea derutată,
Ca un potop se adunase şi ca o mare-nvolburată.
Părea un fluviu scos din matcă, sălbatic şi nestăvilit;
Strigau cu toţi, plini de sperantă că ziua mare a sosit.
Toţi au crezut că e momentul, că şansa e de partea lor,
Istoria vrea să se schimbe, să schimbe drumul tuturor.
Pe harta lumii toţi să strige cu fruntea sus şi clar ”prezent”,
Să nu mai stea să-ngenuncheze la porţile din Occident.
Popoare-ntregi păreau uimite şi nici nu le venea să creadă
Că ceasul a-nceput să bată, balaurul stătea să cadă.
Şi capetele-i, rând pe rând, îi sunt taiate fărâ milă,
Când pare că şi-a dat sfărşitul, constaţi că încă mai respiră
Şi furios se zvârcoleşte, cu multă ură varsă foc,
Tot ce atinge, nimiceşte, şi nu se lasă-nvins deloc.
Cum zboară gloanţele nebune, lovesc de unde nu gândeşti,
Pluteşte peste tot teroarea, spre casă drum nu mai găseşti.
Deruta este generală, nu şti de cin’să te păzeşti,
Nu şti cine-ţi mai e duşmanul, cu cine să te sfătuieşti.
Nu înţelegi de ce zăpada cu sânge este înroşită
Şi nebunia celor mari, de nişte tineri e plătită -
Copii ce-au ieşit în stradă cu chip frumos, plini de speranţă,
Au fost răpuşi fără de milă, li s-a furat un drept la viţă,
De-acele minţi întunecate, ce însetate de putere
Călcat-au totul în picioare, lăsând doar sânge şi durere.
Şi astăzi, după-atâta vreme, sărmani părini, prin tribunale,
Îşi plâng copiii morţi degeaba în circul trist de trei parale.
Ei cer să fie pedepsiţi toţi ucigaşii de copii,
Nu să găsească simple scuze, să urce în dregătorii.
Că este strigător la cer, ca cel ce ţi-a ucis copilul,
Să-l vezi că stă în Parlament, a prins la timp cum merge şpilul.
Din scaune călduţe, moi, ne-nvaţă ce-i “democraţia”.
Nemernicia şi minciuna s-au logodit azi cu hoţia.






BALADA PLICULUI

ŞPAGA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

E un dezastru general, nu poţi să faci un singur pas,
Că te loveşte ca un par acest flagel întins şi gras.
De vrei să mergi în primării, c-o foaie, pentru-o aprobare,
Te umilesc de parc-ai fi un cerşetor la drumul mare.
Te poartă pe la zeci de uşi pentru-o-amărâtă de ştampilă
Şi stai la nu ştiu câte cozi, că-ţi vine să îţi plângi de milă.
Dacă-nsfârşit, cu chiu-cu vai, ajungi să intri-ntr-un birou,
Cu greu ţi-aruncă o privire, stă-nţepenit ca un tablou.
Cu greu îşi desclestează gura să-ţi adreseze un cuvânt,
Se-asează mai comod în scaun şi e atent de ai vreun gând…
Să scotoceşti prin portofel, să umbli pe la buzunare.
Tu simţi durere în tot corpul, de stat la coadă în picioare
Şi te apucă nebunia, că ştii precis la ce gândeşte;
Mai rasfoieşte prin dosare şi peste ochelari priveste,
Îţi zice-aşa …cu nepasare: “Să treci mai peste-o săptămână”,
Dar dacă-i pui pe masă“PLICUL”, devine fiinţa cea mai bună.
Şi ca prin farmec s-a schimbat funcţionarul plictisit,
E-atât de zâmbitor, de- amabil, tu ştii că “ PLICUL” l-a vrăjit.

ŞPAGA ŞI JUNGHIUL

Propun să ne imaginăm c-avem nevoie de spital;
“Ferească Sfântul”, zi-i mai bine, că de n-ai “PLICUL”…e fatal.
Vezi, cu portarul să începi, să fii cu tact neapărat!
Să-l mituieşti cu socoteală, că altfel nu te vezi intrat.
Apoi, femeia de serviciu şi ea se crede importantă,
Când vrei să-ţi schimbe lenjeria, devine acră, arogantă.
Ia să nu-i dai… şi ai să vezi, că nu îţi schimbă lenjeria
O să aştepţi tu mult şi bine de nu îi ungi masinăria.
Ce să mai zici de asistente, ori sora şefă… fii atent !
De nu ai pregătit pachetul, atunci, când mergi la tratament…
Să ştii că eşti un om pierdut, cu furie ea se răzbună,
Te va-nţepa în duşmănie, să simţi durerea, chiar şi-o lună.
Să trecem şi la domnul doctor…De n-ai să dai, eşti ca şi mort;
Aici, nu merge pacheţelul, ci “PLICUL”gros cam cât un tort.
De vrei ca să nu mori cu zile şi multă-atenţie să-ţi dea,
Fi pregătit vârtos la pungă, parol, îţi spun …pe-onoarea mea !

ŞPAGA TRECE PE ROŞU

Beizadeaua căptuşită până la gât în euroi,
Apasă pe acceleraţii şi trece-n goană peste noi.
Nu-i pasă nici de semafor, nici de-alte semen de pe stradă.
El dă manelele la maxin şi toată lumea vrea să-l vadă,
Că lângă el în jeep se-ntinde fătuca nu ştiu cărui boss,
Ce ţine hăţurile urbei şi e la pungă cel mai gros.
Aşa că loaza dumisale nu are legi, nici uşi închise,
Dispreţuieşte pe oricine, că toate lui îi sunt premise.
Un poliţist nici nu-ndrăzneşte să-l amendeze, dupa caz,
Se face că nici nu-l observă, că altfel intră în necaz.
Şi te apucă disperarea, la noi, ceilalţi când te gândeşti,
Că te opreşte la vreun filtru, chiar dacă tu nici nu greşeşti …
Îl vezi pe durul poliţist, ce plin de zel se dă la tine,
Îţi cercetează-atent maşina şi-ţi spune că ceva nu-i bine.
Tu ştii că n-ai niciun cusur, dar n-ai decât să-ncerci un truc,
Şi vei scăpa şi de amendă şi vei scăpa şi de năuc:
Să foloseşti un“PLIC-MINUNE”! doar ştii, că peste tot se poartă;
Tu nu ai spate-asigurat, pe tine nimeni nu te iartă.



BASMA CURATĂ

Duşman să-mi fii, eu tot n-aş vrea s-ajungi vreodată-n tribunal!
Să fii trata la rând cu hoţul şi crimunalul infernal.
Mulţi avocaţi şi procurori, vânează omul la necaz;
Îţi faci iluzii că-ai dreptate? Ei spun că eşti un simplu caz.
Minciuna, mărturia strâmbă, dosare bine fabricate,
Se vând pe faţă, ca o marfă, iar tu, ce speri să ai dreptate,
Vei pierde sigur, ai să vezi, va fi procesul câştigat
De infractorul cel cu MITĂ, deşi tu şti că te-a furat.
Rămâi cu faţa ca trăsnit, şi-n braţe cu dreptatea – pierzi.
Iar în justiţia orbită şi schilodită – să nu crezi.
Precum bagheta fermecată o ŞPAGĂ , schimbă-n tribunal
Şi-l scoate chiar basma curată, pe hoţ, tâlhar şi criminal.
Aici se-nvârte potul mare, şi nu mai pun la socoteală
Un hoţ mărunt, sau găinarul, vorbesc de MAREA JEFUIALA.
Se fură tot, senin, pe faţă, sub masca de privatizare,
Din anonimi cu burta goală ajung stăpâni cu-naltă stare,
Restaurante şi maşini, hoteluri,vile, multe case
Şi “dorm pe ei” în Parlament, justiţia e … “LEMN -TANASE” .




TRAGEDIE
(mania persecuţiei)

Copilul spune ce gândeşte,
Bătrânul – întâmplări cu tâlc,
Un prost aruncă vorbe goale,
O Doamne, fă-l să tacă mâlc!
În cerebelul infantil,
Cu-n neuron pensionat
Se laudă c-are-o idee
Şi vrea să fie ascult.
Se crede marginalizat
De nişte fiinţe arogante
Şi veşnic e persecutat
Cu vorbe şi priviri distante.
Consideră că este demn
Să lupte omul cu tărie,
Se străduie cu-nverşunare
Să-şi construiasc-o pledoarie.
Se-agaţă de ideea-i fixă,
O vântură şi tot insistă,
Dar ignoranţa nu-l ajută,
El vrea ceva ce nu există.
Când viaţa vrea să mai glumească
Aruncă împrejuru-i sorţi
Şi-un prost cu zarul norocos
E ridicat la demnităţi.
Atunci începe tragedia,
Când prostul vrea să cârmuiască,
Să facă legi, să dea porunci
Şi n-are cine să-l oprească.






PÂNĂ CÂND

Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.

Bieţi bătrâni părăsiţi
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoşi din minţi
Îşi fac singuri soroc.

Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.

Fiii lor necăjiţi
Prin străini îşi dau foc
De dureri copleşiţi
Şi de mult nenoroc.

Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.

Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.

N-a simţit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.

Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?

NORMALUL ANORMAL


Se vede lumea strâmbă, ca prin lentile sparte,
Anapoda e totul şi toate deformate.
Normal e doar ce este şocant şi anormal,
Tot ce e rău se ia acum drept ideal
Şi-atâtea fapte-amare ce eu le-am perceput
Ca imorale acte în vremi de început,
Acum le-aşază unii în zona de normal,
Alcătuind bagajul pentru alt Cod Moral.
Din mlaştină de vorbe ei fac “cetăţi frumoase”,
Mă doare până când şi măduva din oase.
Şi lanţuri mari de lacrimi îmi zornăie profund,
Din piept îmi iese urlet şi nu pot să-l ascund.
Peltici mă-mpung prea des cu vorbe sâsâite,
Cu fraze care au ideile sleite,
Ce n-au perdea, nici formă, nici dram de conţinut,
Duhnind îngrozitor, ca aerul stătut.
Amestecul acesta de neuroni schilozi,
Ce locuieşte-n minte la astfel de nerozi,
E-un amalgam scârbos de neuroni infirmi;
Să nu îl mai privim indiferenţi, senini!
Urgent e necesară o aspră asanare,
Înlăturaţi cu grijă ce este nonvaloare.
Şi doar o chirurgie expertă, cerebrală
Cu bisturiu de foc se cere-a fi morală.
M-aş transforma în bombă sau performant pistol
Şi să pocnesc pe rând în cap năuc şi gol.
Să nu-mi dea lecţii zilnic ce e moralitate
Analfabeţi zeloşi ce colcăie-n păcate.
Să nu mai umble slobozi prin lume îngâmfaţi,
Să fie cât mai grabnic cu toţii adunaţi.
Hai, trageţi de urgenţă acum acest semnal,
Ca lumea să revină de mâine la normal!




CALITATE SAU … DEFECT?


Prea des şi prea uşor se spune că lauda e un defect,
Şi-i zic răutăcios lui “X“ lăudăros. E incorect!
Păi laudă să fie oare când domnu “X” le povesteşte
Că iar are-o ideie…trăsnet, şi garantat îi reuşeşte !
La planuri mulţi se-nghesuiesc, dar greu nu e idei să ai,
Ci greu e să le schimbi în fapte şi formă lucrului să dai.
La asta “X” e priceput, a demonstrat-o foarte des,
În loc să-şi scoată pălăria în faţa lui, ei critici ţes.
Normal ar fi, să-i stea aproape, cu interes să-l iscodească,
Să prindă şi ei o scânteie, nu pe la spate să-l vorbească,
Să-şi facă semne pe ascuns tot comentând zeflemitor:
“Doar nu a răsturnat pământul, ce se tot laudă de zor?”
Şi totuşi, omul a făcut un lucru extraordinar
Şi nu se-ntâmplă prima oară, e om isteţ, se vede clar .
Cumva aceasta e o vină că-i merge mintea ca argintul?
Pe când la alţii merge-n gol, că-n encefal le bate vântul.
Prea multă modestie strică. Modeşti se dau aceia care
Puţine au de arătat; MODEST e arma lor cea“tare “.
Se-mbracă-n haina modestiei, se schimbă-aşa cum bate vântul,
Nu pot să zboare, se târăsc, preschimbă-n bici nervos cuvântul.
Mai rar se va găsi vreunul ca să te laude pe tine
Şi munca să ţi-o recunoască , să-ţi spună: “Eşti mai bun ca mine !
De-aceea uneori e cazul chiar noi să ne evaluăm
Când ai şi unde şi cu ce şi nu pe alţii să-i rugăm.
Dar să ai grijă la măsură şi vinde totul cu talent;
Arată-le că nu te lauzi, că te susţii cu argument.
Nu vezi că peste tot reclama a luat proporţii colosale?
Deşi produsul ce se vinde, nu face două-trei parale!!!




CUVANTUL CARE UCIDE

Potop de vorbe-aruncă unii cu-atât de multă uşurinţă,
Lovesc cu ele drept în faţă, de parcă n-au pic de credinţă.
Şi încărcată le e vorba de mult venin şi multă ură,
Îţi intră-n suflet cu bocancii, nu au ruşine, nici măsură.
Nu au produs de când se ştiu decât şuvoi de vorbe goale,
Au stat la pândă şi-au lovit când au simtit un loc mai moale.
Cuvântul lor e ca pumnalul, ce-n inimă ţi-l răsucesc,
Ei simt cum rana sângerează şi-atunci mai tare-l învârtesc.
Dar cel mai laş e-acela care îţi sare-n spate mişeleşte
Şi pe la colţuri des apare, urzeşte intrigi, terfeleşte.
Ar trebui trimis în rând cu-acei tâlhari la drumul mare
Şi pedepsit cu penitenţă, că te-a adus la disperare.
E mult mai grav un braţ rănit, sau portofelul tău furat?
Nu este mai cumplită rana din bietul suflet disperat
Şi inima ce-a fost rănită, cu vorba rece ca de gheaţă,
Ce a ucis în om speranţa şi bucuria lui de viaţă ?





DEZAMĂGIRE

Să ştii c-ai fost luat în seamă
Atât cât ai avut de dat,
Apoi ţi-au adresat sudalmă
Şi răni în suflet ţi-au săpat.

De munca ta s-au folosit,
Te-au dus cu preşul, binişor,
Cu meritul, te-au păcălit,
Îl trec grăbiţi în contul lor.

Prin tine vor doar ei să crească
Şi-ţi exploatează-al tău talent,
Dar când le ceri s-o recunoască
Îţi spun că eşti impertinent.

Te pun la colţ că n-ai obraz,
C-ai îndrăznit să ai păreri,
Te trec pe listă, după caz,
Duşman de azi, nu bun ca ieri.

Ei şi-au atins cu tine scopul,
Acum te-aruncă la gunoi,
Tu suflet mult ai pus în totul,
Îar de la ei primeşti noroi.

E jocul lor, tu nu ai loc
În măsluitele lor cărţi,
N-ai cum să intri-n acest joc
Şi baţi la ferecate porţi.

Sunt multe cruci de dus în viaţă.
Să nu te laşi de ele-nfrânt,
Chiar dacâ răni îţi fac pe faţă,
E şi lumină pe pământ!




D I L E M A

Ar trebui să îmi fac timp mai mult în mine să privesc,
Pricepere aş vrea să am, esenţele să le găsesc.
Să nu mă pierd în amănunte, în lucruri simple, fără rost,
Să înţeleg ce e cu mine, de ce trimis pe lume-am fost.
Şi cum din sutele de şanse, câte în viaţă-au existat,
Să o aleg pe cea mai bună, să ştiu ce mi s-a destinat.
Să pot să nu mă rătăcesc orbecaind printre hăţişuri,
Să nimeresc poteca mea, fără capcane şi-ascunzişuri.
Să am pricepere mai multă pe oameni să îi descifrez
Şi din mulţimea întâlnită, prietenii doar să păstrez.




TIMPUL TRECE, CUVINTELE RĂMÂN

Cuvântul e ca o oglindă a minţii ce îl zămisleşte,
Ţi-arată inima şi gândul, cu forma lui te defineşte.
Când omul, ce-a deprins în timp condeiul să îl mânuiască,
E foarte trist când truda lui se-ndreaptă-n semeni să lovească.

Adună-n bietele cuvinte noroi şi veninoasă ură,
Cuvântul îl transformă-n bici şi-n instrumente de tortură.
Cu mult mai înţelept ar fi şi onorabil pentru sine
Cuvântul să-l transforme-n cânt, s-adune-n el acorduri fine.

S-ajungă-n inimi, să încânte cu-a lui frumoasă armonie,
Să treacă dincolo de stele, să se preschimbe-n poezie,
Ce-aduce pe pământ lumină, esenţă, spirit, mângâiere,
Nu bici sau spadă-nsângerată ce seamănă în jur durere.





RĂUL COTIDIANĂ

Spunea odată filozoful că omul e un animal,
Ce are-o zestre specială, el poate fi raţional.
Dar orice animal trăieşte atât cât vrea să-şi dea silinţa,
Nu ştie ce e ierarhia şi nu cunoaşte umilinţa .
El nu-şi transformă în supuşi surate sau cofraţi de-ai săi,
Mizeria îi e străină, e clară legea între ei.
Fiinţ-aceasta rafinată, numită om - frumos cuvânt -
A inventat erarhizarea şi exploatarea pe pământ.
Da! Cel mai tare roade tot, râvneste osul cel mai mare
Şi nu contează pe câţi calcă, grumazul lor pe el nu-l doare .
Mizeria care se-ntinde ca putregaiul într-un pom,
A prins ca o cangrena viaţa, a compromis specia om.
Şi chiar dacă îi stă-n putere să vindece această boală,
El vezi, preferă să distrugă, doboară zece, el - se scoală.
Mizeria transformă tot, devine viaţa prea ceţoasă,
Fantomă este bietul om şi existenţa lui hidoasă.
Când feţe pline de paloare, de-amar tot trag făr’de măsură,
Mizeria schimonoseşte, sădeşte-n om prea multă ură.
Paloarea feţelor,să ştiţi, în două este împărţită:
Aristocratica paloare – mai snoabă, mai înavuţită
Şi a mizeriei culoare, ce-o vezi pe faţa scofalcită,
E umbra vieţii scăpătate ce-n chin şi lipsuri e trăită.
În cadru-acesta trist şi rece, să fie ARTA - UN ERES?
Aproape e neobservată, nu mai prezintă interes.
Ce raţiune că există pictură, teatru, poezie,
Şi muzică în ritm nebun, când VIAŢA E O TRAGEDIE.



A FI SAU A NU FI OM

Văd prea des cum unii oameni, deşi sunt în libertate,
Se transformă-n animale triste şi însingurate.
Au nevoie să găsească un motiv de a trăi,
Să se lupte, să răzbată chinul fiecărei zi.
De pe urma libertăţii suferinţa e mai mare
Decât dacă ar trăi prizonieri într-o-nchisoare.
Să fi OM e lucru mare, drama lui monumentală,
Este chiar o tragedie drama existenţială.
Brusc şi cu intensitate unii vor să aibă-n viaţă
Monopolul suferinţei, fără urmă de speranţă.
Dar există alţii care, doar puţin au depăşit
Existenţa de moluscă, vierme, şarpe pripăşit.
Pentru-aceştia e normal să dorească, să admire
Fenomenul OM, desigur, pentru ei în devenire.
Însă acei care-au trăit fenomenul omenesc,
Şi-ar dori orice să fie, numai OM nu mai doresc.
Mulţi ar vrea să se transforme într-un fir de iarbă moale,
Într-o gâză anonimă, fluture plăpând sau floare.
Chiar şi animal de pradă, prin păduri să rătăcească
Uneori ar vrea să fie, nu făptură omenească.
Şi cu-n fel de frenezie plini de vrajă să trăiască
Alte stări cu alte simţuri, mai puţin cea omenească.
Şi ca nişte arabescuri toate formele vitale,
Rând pe rând să le încerce în procese naturale.
După ce-ar parcurge drumul de la animal la pom,
S-ar trezi în el dorinţa să mai redevină OM.
Diferenţa este clară: omul, poate fi neom,
Animalul, niciodată n-o să fie OM sau pom.





NUANŢA ABSURDULUI

Prietene, ţi-ajunge! Greu viaţa te-a-ncercat.
Decepţii şi durere din plin ai adunat.
Şi parcă nenorocul te-aşteaptă, te pândeşte,
Tu-ncerci să te fereşti, dar el te urmăreşte.
N-ai nicio bucurie, oriunde-ai căuta,
Eşecul şi durerea stau scrise-n fruntea ta.
Cu ce seducţii viaţa acum să te-nfioare
Şi viitorul sumbru să nu te înconjoare?
Când pierzi în viaţă tot în drumul spre versant,
În culmea disperării, să nu devii neant,
Îţi trebui-idealuri, îţi trebuie speranţă,
Încearcă şi absurdul, găseşte-i o nuanţă!
Nemotivat motive găseşte să trăieşti,
Ba chiar şi inutilul încearcă să-l iubeşti!
Un dram de nebunie o viaţă dacă n-are
E ştearsă, monotonă, lipsită de valoare.
Atunci şi doar atunci când totul ai gustat,
Otrava din absurd, deliciul disperat,
Să faci o pasiune dintr-un nimic absurd.
Să-ţi placă inutilul chiar de e mut şi surd
Şi orice lucru mic din regnul involut
Răstălmăceşte-i sensul, du-l până la absolut.
Când ai trecut prin toate, când totu-ai încercat,
Ne poţi vorbi de viaţă că eşti purificat!




ILUZII



Un prizonier, aşa mă simt în lumea asta -zisă “mare”,
Mulţi cred că este loc destul şi soare pentru fiecare.
Toţi ştim că nu-i deloc aşa, că inegal e împărţită
Şi bine şi pământ şi soare, şi viaţa -luptă - scump plătită.
Că unii vor să aibă tot, dar nu cu trudă şi talent,
Iar cei mai mulţi, abia de pot să strângă-n pungă chiar şi-un cent.
Mă simt închisă-ntr-o –ncăpere, ce are peste tot oglinzi
Şi-mi deformează faţa straniu, iar trupul mi-e strivit de grinzi.
Mă înconjoară zidul strâns şi aripile mi le frânge,
Oglinzile mă spionează şi sufletul din mine plânge.
Aş vrea să strig, să dau de veste că aripi de lumină port
Şi zbor în lume către soare că sufletul nu-mi este mort.




RĂBDAREA

Răbdarea omului, să ştii, e-adevarata lui putere,
Izvor imens de energi, lumina care-n veci nu piere
E început de-nţelepciune, e arta de a aştepta,
Răbdarea-i nodul deznodat şi este arta de-a spera.
E-mpreunată cu blândeţea, cu chibzuinţa celui care
Ascută, ştie să observe scânteia de pe o cărare.
Răbdarea este ca o armă, secretul pentru cei mai tari,
Un etalon ce drept măsoara simţirea oamenilor mari.
Răbdarea este semn distinct al celui cu morală-aleasă,
E băutura ce ucide o disperare ce apasă.
Încet, încet şi cu rabdare un munte ai să construieşti
Şi tot încet, cu picătura ulcica plină-ai s-o găseşt.
Mătase fină vei avea din frunza dudului umbros,
Trudind încet şi cu răbdare vei toarce firul mătăsos.
Chiar lemnul verde se usucă şi piatra poate-n drum crăpa,
Doar omul ştie să aştepte, rabdarea îl va ajuta.
Vrei să strabaţi un drum mai lung?Vrei să urci munţii cei înalţi?
Doar pasu-atent şi cu răbdare te-ajută drumul să-l străbaţi.
De vei dori să faci un lucru, ce trebuie să dăinuiască,
Nu te grabi! Să-l faci temeinic! Răbdarea să te însoţească!
Când nu mai şti ce să mai faci şi-atâtea sunt nerezolvate,
Aşteaptă calm şi cu răbdare, că vine timpul pentru toate.





CRIMĂ PERMISĂ

Cândva-ntr-o carte am citit, da-n loc să-mi lămuresc problema,
Mai rău în ea m-am încâlcit şi tot mai mare-mi e dilema.
Redau din textul tălmăcit, ce l-am găsit în vechea carte,
Cuvintele le-am răsucit pe toate feţele, în parte:
“Când spiritul ţi-e ascuţit devine o infirmitate,
El poate înţepa cumplit, e-nstare să aducă moarte”.
E totul între ghilimele, aici, nu este nimeni mort,
Cuvântul încărcat de spirit, răspuns găseşte pentru tot.
Ideea care-ncet mocneşte, nu lasă spiritul să doarmă
Şi dintr-odată ea pocneşte cu forţa unui foc de armă.
Când ai răspuns la o-ntrebare şi o problemă-ai rezolvat,
O vorbă plină de savoare în criminal s-a transformat:
Nu mai există-acea problemă, ideea ei a fost ucisă,
S-a mai răpus înc-o dilemă, dar crima-aceasta e permisă.






MESAJ POSIBIL



Ideea este cam ilară, aproape fără interes,
O iau ca pe o provocare chiar dac-ar fi doar un eres.
Nu pot să cred că dimineaţa cocoşul cântă pentru sine,
Că e un simplu exerciţiu, ce nu aduce niciun bine....

E-atât de sincer glasul lui, cu mult elan şi mult curaj,
E hotărât de parc-ar spune: „Azi vă aduc un nou mesaj”.
Deşi registrul din cântare, mereu acelaşi, neschimbat,
Poate c-ar trebui mesajul prins, înţeles şi descifrat.

O bătranică, într-o seară, de la bunica dintr-un sat,
Mi-a spus cam ce-ar vrea pintenatul să prevestească prin cântat:
Când uite-aşa…netam-nesam se-asază şi îţi cântă-n prag,
În scurtă vreme o să-ţi bată la uşă musafirul drag.

Tu vezi de-ţi pregăteşte casa şi masa plină cu bucate,
Să fii o gazdă primitoare, când un străin în poartă-ţi bate!
Sau dacă pe la prânzul mare l-apucă pe cocoş cântarea,
Precis, în doar câteva ore, cu negrii nori se umple zarea.

Şi plânge ceru-n iarba verde, cu spume e scăldat pământul,
S-apleacă în genunchi pădurea, năprasnic o loveşte vântul.
Bătrâna mi-a mai povestit că năzdrăvanul pintenat
Mai are şi-altă prevestire când se apucă de cântat:

Cu noaptea-n cap îţi dă de veste că dimineaţa-n geam îţi bate,
De te trezeşti cu el devreme ai să ajungi la prânz departe.
La vreo frumoasă de codană, cu păr ca spicul aurit
Când i-o cânta în prag cocoşul iubitu-i vine negreşit.

Să-şi pună busuioc în păr, cu farmece să îl vrăjească,
Să-i treacă pragul plin de dor, mereu la ea să se gândească.
Aşa că de-astăzi înainte pe un cocoş să-l ascultaţi
Cu mult mai multă luare-aminte, mesajul să i-l descifraţi !!!






GELOZIE
(idilă)


De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar şi-n această dimineaţă
Pământul şi-a-nălţat reverul,
La gât şi-a pus fular de ceaţă.

Şi toate văile-şi îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Şi roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i ţâvnoase!

Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii traşi vârtos pe frunte,
Priveşte spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.

A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu ştiu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.

La stele şi la Doamna Lună
A pus de strajă nori şi vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.

Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-aşteptare,
Toţi munţii, apele şi marea
Puneau aceeaşi întrebare.

Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde şade adevărul.

S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârşit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!

„Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanţă,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanţă.

Nu fi gelos! Doar ştii prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n braţe eu trăiesc.”

Măreţul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toţi norii negri-a alungat
Şi Soarele-a umplut Pământul
(Dealul Sasului. 9.08.2005.)



DE TINE N-O SĂ-MI FIE DOR



Lasă-mi toamnă în grădină stratul plin de floare-albastră,
Lasă-mi pomii plini de Frunze să-i privesc de la fereastră!

Nu mă răscoli prin suflet cu alai de brume reci,
Nu-ţi trimite herghelia vânturilor pe poteci!

Lasă-mi toamnă zarea clară, n-o împovăra cu nori,
Lasă-mi aurul din soare să mă-ntâmpine în zori!

Ia aminte ce îţi spun, foarte limpede-ţi declar:
Pe la mine, toamnă rece, vino foarte, foarte rar!

Uită astăzi calendarul, nu-l mai umple de tristeţe
Şi mă uită şi pe mine undeva, în tinereţe!

Pleacă singură-n vacanţă, odihneşte-te o vreme,
Să te-ntorci, dar numai dacă dorul meu o să te cheme!






MAGAZINUL DE VISE


Se cumpără tot mai mult
inteligenţa de trotuar,
vocabularul de rigolă.
Totul se vinde
la negru, fără TVA.
Poezia atârnă în galantar
la preţ de nimic.
Gestionarii de vise,
poeţii de clasă
îşi târăsc rănile
neobservaţi.
Pentru ei am să fac
magazinul de vise
încă nevisate.
Aştept să-mi trimită
herghelii de cuvinte
hrănite cu fibre
de har şi scântei.
Îi voi răsplătii
regeşte!







APEL

Mă umple sila până-n oase
când văd cât de vulgar se scrie,
dejecţiile ruşinoase
le-aşează unii pe hârtie.
Instinct primar, neruşinat,
obsesii din copilărie,
din mintea unui zdruncinat,
le zice mândru: “poezie”!!! ... ???
Un stil de gang, chiar infantil,
idei groteşti şi triviale;
încerc să-l pun la punct subtil,
dar e închisă-această cale.
Mă simt aproape vinovat
că am bun simţ şi caracter
şi că ai mei m-au educat.
O vrea chiar scuze să îi cer
că n-am vocabular vulgar,
picant şi cu obscenităţi?
Şă-mi spun părerea tot mai rar
despre aceste nulităţi?
Dezmăţu-l laudă vârtos,
şi desfrânarea e slăvită,
decenţa pleacă ochii-n jos,
căzând în lacrimi, umilită.





PLICTISEALA





Plictiseala este lucrul inventat de om,
Când n-are preocupare simte-al ei simptom.
Chiar de e o neplăcere şi-i aduce chin,
Omul leneş o adoră, gustă-al ei pelin.
Înţeleptul, omul harnic, nu se plictisesc,
Fiecare clipă-a vieţii înmiit trăiesc.
Şi când vor fi obligaţi să dea socoteală,
Testamentul va fi plin de-a loră osteneală.





DINCOLO DE APARENŢE

O elegantă domnişoară
Plimba pe stradă un căţel.
Avea un trup ca o vioară
Cu mijloc tras ca prin inel.

“Bu-bu”, stăpâna-l alinta
Şi-i mângâia căpşoru-i mic,
Cu drag în braţe îl purta,
Ba îl pupa şi pe botic.

Un tânăr, galeş o măsoară
Şi dă frâu liber glasului:
-Ce mult aş da eu domnişoară
Să fiu o clipă-n locul lui.

-Nu cred, îi spuse fata rar,
Cu ton plăcut, puţin distrat,
Îl duc la un veterinar
Să-i execute ... un castrat.




PÂNĂ CÂND ?

Lehamitea ne-a prins,
Ne-a ajuns disperarea,
Sărăcia ne-a-nvins,
Deznădejde-ntristarea.

Bieţi bătrâni părăsiţi
Parcă nu mai au loc,
Unii, vai, scoşi din minţi
Îşi fac singuri soroc.

Spre o lume de veci
Poate mai primitoare,
Toate clipele reci
Vor scăpa din strânsoare.

Fiii lor necăjiţi
Prin străini îşi dau foc
De dureri copleşiţi
Şi de mult nenoroc.

Visul lor de-a trăi
Printre cei din elită,
Moare-ncet zi de zi,
E-o himeră rănită.

Pieptul lor sângerează,
Ar striga, dar n-au unde,
Cel bogat îi sfidează,
Glasul lor nu-l aude.

N-a simţit niciodată
Foamea-n el cum pătrunde,
Frigu-n jur cum dă roată,
Boala-n trup cum se-ascunde.

Până când vor putea
Să suporte tortura,
În picioare să stea,
Să nu-i macine ura?





INDIFERENŢA



Mă-ntrebi de am sau nu prieteni? Păi nici duşmani eu nu mai am;
În jur e doar indiferenţă şi nu mai sper în ce speram.
Indiferenţa tuturora alăturată de a mea,
Rezultă una generală şi ne-am obişnuit cu ea.
Vezi oameni reci, nepăsători,ce trec pe lângâ suferinţă,
Parc-au uitat că sunt creştini, vorbesc în râs despre credinţă.
Mă înspăimânt când văd că lumea, aproape crede că-i normal,
S-audă zilnic despre drame, de parc-ar fi ceva banal.
Au devenit indiferenţi, cu inima un sloi de gheaţă,
Nimic nu mai tresare-n ei, nu vezi o lacrimă pe faţă.
Şi ne-am îndepărtat enorm, chiar şi de rudele de sânge
Şi-atunci când moare câte-un om, aproape nimeni nu mai plânge.






SPERANŢA



Când decadenţa socială devine un concept de viaţă,
Nimic nu mai e de făcut, pierzania ne stă în faţă.


Şi până nu e prea târziu să căutăm purificarea,
Emoţia în stare pură, doar ea mai poate fi salvarea.


Când farul pentru omenire va fi de la Divinitate,
Va încolţi din nou speranţa de viaţă sacră nu de moarte.

Pasaport pentru argeseni


CONDIŢIE IMPORTANTĂ
Nu-i pe lume lucru fin
Şi cu mare căutare,
Nu e chef destul de mare
Fără “ochii lui Dobrin”.

LEGITIMARE
Nu vorbi în grabă mare
Să le spui de unde eşti,
Argumentul cel mai tare
E … bătrâna de Piteşti.

CONEXIUNI SPIRTOASE
Celui care te întreabă,
Dacă-i spui de unde eşti,
Gândul său aleargă-n grabă
Spre licorea de Piteşti.

ABORDARE
Eşti privit întrebător
Când la drum călătoreşti:
“-Chiar de ai bagaj uşor,
N-ai şi-o ţuică de Piteşti?”

SĂ NU UIT SFATUL BUNICULUI!
E bine când te întâlneşti
Cu oameni dragi la un festin,
S-aduci o ţuică de Piteşti
Numită “Ochii lui Dobrin”.

CRITERII DE SELECŢIE A MEMBRILOR CLUBULUI UMORIŞTILOR DIN PITEŞTI


RECOMANDARE
Dacă n-ai condei vioi
Şi umor de-naltă clasă,
Nu te supăra pe noi,
Lasă-ne şi du-te-acasă!

FABRICAREA RÂSULUI ESTE
O TREABĂ FOARTE SERIOASĂ
N-ai ce face-aici la noi,
Treaba asta nu-i de şagă,
Neuroni ai numai doi
Şi sinapse nu prea leagă.

TREBUIE SĂ ŞTII DE GLUMĂ!
(Lege a statutului de umorist)
Peste-o spadă ascuţită,
Dacă n-o să treci uşor,
Rafinat şi cu umor,
Nu faci parte din elită.