RONSARDIANA

Eterna roată-a vieţii ne va schimba pe rând
În pumnul de ţărână sau lut neted şi moale,
Din care apoi olarul frământă cu mult sârg
Ulcioare, blide, străchini şi rotunjimi de oale.


Poate că-n mâna lui puternică şi mare,
Frământă-acum trupul unei femei frumoase
Care-a iubit cu patimi şi-a încântat priviri
Cu sânii ei rotunzi şi braţe mătăsoase.


Şi margareta albă, cicoarea azurie,
Îşi trage astăzi seva din trupul unui prunc,
Le va călca-n picioare nepăsător când trece
Un fitece bezmetic sub pasul lui năuc.


Pe drumul spre fântână ulciorul mi-a căzut
Şi forma lui frumoasă în cioburi se făcu.
Din iarbă-mprăştiate mi-au zis c-un lung oftat:
“- Noi suntem cioburi astăzi, dar mâine vei fi tu.”

FURNICA

De-un timp
mai lung de vreme,
Furnica locuieşte
La elefant în spate
Şi traiul îi prieşte.
Ea nu putea vedea
Decât o parte mică
Din elefantul mare
Şi-n mintea-i de furnică
Spunea că uriaşul
Nici nu ar exista,
Doar ea e importantă
Şi face tot ce vrea.
La fel susţine omul
Că nu e DUMNEZEU.
Desigur, e prea mare,
Nu-i vede chipul său,
Deşi stă pe pământ
De DUMNEZEU creat,
Se bucură de soare,
De câmpu-mbelşugat,
El spune că nu-l vede,
Că nu ar fi nimica;
Necredinciosu-acesta
Gândeşte ca furnica.