ŢARA LUI PAPURĂ – VODĂ
(CĂCIULEALA)

Ne căciulim la-nalte porţi, de parc-am fi cei de pe urmă
Şi ne târâm umili, pe brânci, să ni se-arunce vreo fărâmă,
Sau poate-o pară mălăiaţă, atât mai au de aruncat;
Străinul nu ne dă nimic, de n-are-n schimb mai mult de luat.
Aleşii noştri doar pozează în oameni buni şi înţelepţi,
Nu sunt decât marionete, ce iau poziţie de drepţi.
Când din afară se dictează că trebuie-n genunchi să stăm,
Ei n-au curaj să protesteze şi fruntea să ne-o ridicăm.
Se fac eforturi disperate din alte părţi şi de la noi
În evul mediu să ne-arunce, să ne târască în noroi.
Iar guvernanţii inventează modele româneşti, trăsnite,
Din ce în ce mai păguboase şi parcă spre eşec sortite.
Iar când doresc să împrumute de pe la alţii câte-o cale,
Ca nuca prinsă în perete, efectu-acesta vezi că are.
Se bat cu pumii-n piept şi urlă că vor doar legea să domnească
Şi transparent să fie totul, pe cei de jos să-i ocrotească.
Politica e azi făcută de şmecheri sau de repetenţi,
Ei fac şi regula şi jocul, n-au cum să fie transparenţi.
Constaţi că legea nu domneşte, ci legea domnului cel tare,
Alesul domn e azi stăpânul, el este tartorul cel mare.
Şi a uitat c-a fost ales pe voi, cei mulţi, să vă slujească,
El trage jar pe turta lui, grăbit să se îmbogătească,
Iar voi, sărmani şi oropsiţi vă războiţi cu sărăcia,
Un colţ de pâine să găsiţi, când ei despoaie România.
Doar bunul Dumnezeu mai poate, un pic de milă de mai are,
Să readucă-n voi speranţa, dorinţa de a sta-n picioare.