sâmbătă, 27 septembrie 2008

POLITICIENII ŞI POLITICA DE …
TREI PARALE
POLITICIANUL IDEAL
Vegetarian să fie
Câte zile are anul
Şi să facă alergie
Când se-mparte-n vârf ciolanul!

A CĂDEA ... DE PE SCAUN
(DESTITUIRE)
A căzut de ieri pe gânduri,
E cuprins de un complex:
Ieri ministru, astăzi ex,
Nu tu şpagă, dame, tunuri.

VRĂJALĂ
În Parlament se dă o lege
Să ne mai curăţe de hoţi,
Dar e vrăjală, se-nţelege,
Acolo se găsesc... mai toţi!

NU GÂNDEŞTE, DAR REZISTĂ
Cu ţeasta lui atât de goala,
Vă spun cinstit, e un mister,
Cum a trecut prin vreo şcoală
Şi a ajuns şi-n Minister.

NU GĂNDEŞTE, DAR REZISTĂ
Doar un dram de minte are,
Este lucru evident,
Dar rezistă, mi se pare,
Foarte bine-n Parlament!

PARLAMENTARII
Săptămâna lor de lucru
Marţi începe mai mereu,
Joi i-apucă dor de ducă
Şi se plâng c-au dat în greu.

DOAMNA CORUPŢIE
Ministrule, te ţi-i de glume?
Madam Corupţie te-aşteaptă.
Tu vrei preludiu? Ea e-n spume
Şi-o laşi mereu ...ne-re-zol-va-tă.

ANTICORUPŢIE LA NIVEL ÎNALT
Corupţia ca s-o stărpească,
Atunci e timpul să priceapă,
Că dacă vor s-o stăvilească
Vor trebui ... cu ei să-nceapă!

ABUREALĂ
Corupţia spun că vor să o oprească;
Explică, pe larg, ca toţi să priceapă,
Flagelul întins de vor să-l stârpească!
Să aibă tărie, cu ei să înceapă!

SCHIMBĂRI LA VÂRF
Bate vântu de schimbat,
Se dau palme, se rup guri,
Între ei s-au tot săpat,
Pleacă ... cei cu bătături!

JAFUL NAŢIONAL
Din lihodiţi, făr’de pingele,
Acum au fabrici, bani, vapoare.
Se fură tot şi fac lovele,
Sub masca de... privatizare.

PẦRJOLUL BĂIEŢILOR DEŞTEPŢI
Ei nu se mulţumesc să guste,
Ci lasă-n urmă numai jale,
Ca nişte roiuri de lăcuste,
Rod tot ce întânesc în cale.

ALEŞII NOŞTRII ŞI TURTA LOR
Se trudesc doar într-un sens
Dumnealor cu toţii,
Cursuri le-au predat intens
Mafia şi hoţii!

BARONII-CAMPIONI

LA FURAT DIN BUZUNARELE
ROMÂNILOR
Ei nu fură-n troleibuze
Dintr-un singur buzunar,
Peste tot şi-au pus ventuze,
Performeri ca ei ... mai rar.

DECLARAŢIE DE AVERE
Au staţiuni de agrement,
Hoteluri, vile mari, luxoase
Şi dorm pe ei în Parlament,
Fotoliile-s călduroase!

REALOCAREA CAŞCAVALULUI
(VOTAREA MODIFICĂRII)
( EI PENTRU EI)
Grangurii din Parlament
Către firme-şi fac plocoane
Şi forează permanent
Un tunel spre milioane.

PE LÂNGĂ LEGE
Precaut era din fire,
Până când ajunse mare,
Încălcând cu bunăştire
Legi şi norme necesare.

MINISTRUL JUSTIŢIEI
ÎŞI SUFLECĂ MÂNECILE
(de ochii lumii)
La parchet e tărăboi,
Azi ministru-l vrea curat,
Şmotru-acolo e în toi,
A trecut la raşchetat.

S-A ORIENTAT
Când simţi că se împarte
Inegal ciolanul tare,
Se retrase la o parte,
Însă, vezi, spre cea mai mare.

IMAGINE DE FAŢADĂ
Stă-n frunte drept, că te cruceşti,
Deşi miroase a lichea,
Geneza, de i-o scotoceşti,
I-atârnă ca o tinichea.

LEMNUL LUI TĂNASE
Băieţii au devalizat
Atâtea bănci făcându-şi case,
Iar legea iute a sculptat
Justiţia ... de „LEMN TĂNASE!”

MILIARDARII DE CARTON
Nu recunosc în veci că-s hoţi,
“Capitalişti” ei se numesc,
Cu munca nu se ostenesc,
Principiul lor e: furi cât poţi!

DEVIZA ALEŞILOR
Mulgem ţara cu grăbire,
Chiar dacă-i pe deşelate,
Noi n-avem obraz subţire
Şi furăm … tot ce se poate!

“E LUNG PĂMÂNTUL, BA E LAT”
O fi şi lumg, o fi şi lat,
Dar nu îndeajuns de mare,
Când este vorba de furat
Începe marea-ncăierare.

BOLNAVUL ÎNCHIPUIT
Dacă-aşa... printr-o “eroare”
Vezi un granger sub excortă
Va obţine motivare,
Că-i “bolnav” şi nu suportă.

ACOPERIRE PENTRU BARONUL
CĂZUT PE BEC
Un doctor “bun” îşi dă silinţă,
Cu acte, clar ne dovedeşte:
Că hoţul are-o suferinţă
Şi închisoarea nu-i prieşte.

MINISTRU EXIGENT (de ochii lumii)
Nimeni de control nu scapă,
Nu stă la discuţie!
A băgat pe mulţi la apă,
Că dorea ... să-i cureţe.

ULTIMA SOLUŢIE
De câte ori sunt luaţi şi scuturaţi,
Corupţii noştrii fac ce fac şi scapă,
Se laudă că sunt cei mai curaţi!
Doar ploile ... i-o mai băga la apă!

SĂ LUĂM AMINTE DE LA ŢEPEŞ!
Strămoşul Vlad trăgea în ţeapă
Chiar şi pe hoţul cel mai mic,
Plevuşca azi se dă la apă,
Rechinii nu păţesc nimic.

CUTREMUR DE GRADUL ŞAPTE
(U.E.vrea curăţenie)
La CNSAS se scutură dosare,
“Ciripitorii” şi-au găsit beleaua,
Ei spun că le miroase-a denigrare,
CV-ul lor e alb ... precum e neaua.

SFAT PENTRU C.N.S.A.S
(cum să-i afle pe colaboratori:)
Ce atâta “joc de glesne”?
Cred că munca-ar fi mai lesne
Dacă-ar selecta, cu rost,
Doar pe cei ce nu au fost!


DESTUL
Românul s-a săturat
De tranziţia enormă,
De guverne ce i-au dat
EN-şpe zeci de ani “reformă”.

REFORMA FĂRĂ SFÂRŞIT
Toţi românii au
O foame enormă,
Guvernanţii dau…
Vorbe, nu reformă.

CA MAMA OMIDA
După ce, cu măgăoaia,
La Kremlin drumu-a bătut,
Pythia din Dămăroaia
Prevesteşte din trecut!

MOŞ POVAŢĂ CA MAMA OMIDA
După ce, cu măgăoaia,
La Kremlin drumu-a bătut,
Pythia din Dămăroaia
Prevesteşte din trecut!

Pythia din Dămăroaia,
Toată săptămâna-nvaţă
Pe români, mânca-l-ar gaia,
Ce şi cum e-aceea ...piaţă.

ORIENTARE
Din Kremlin la Dămăroaia
A jucat în cazaciok,
Mos Povaţa-ntoarce foaia
Şi-a-nceput să joace ... rok!

UNUI FOST MINISTRU
Ministrul ex. o fi sărac,
De-l vom evalua … la ouă,
Omletă, nici pentr-un conac
Nu poţi să faci, că sunt... doar două!


‘NEA VOTCAROIU
Nea Votcăroiu-i bun băiat,
Ca sugativa-i de-nsetat,
Dar apa nu prea îi e dragă,
Doar săniuţa vre să-l dreagă!

GUŞĂ PĂRĂSEŞTE “CASA”P.S.D
Guşă părăseşte “casa”
De rechini şi de baroni,
L-au fentat şi i-au dat plasa,
Cei bătrâni şi fanfaroni.

RUPT DE REALITATE
Domnul Guşă, din Guvern,
S-a dus cu mulţi bani blindat,
A ieşit dintr-un infern
Dar, nu ştie-n cea intrat.

SFAT
Stai, mai bine, Guşă-n ”casă”!
Chiar de ai valiza plină,
Că afară, este “groasă”,
Prea-i scump litrul de benzină!

SUB ACOPERIRE
Domn’Pedro. se fofilează,
Când măsurile-i ies proaste:
“Bunucuţa, ea dictează
Şi îmi pune sula-n coaste”.

VAI DE NOI!
Ţara Munţilor Carpaţi-
Plaiul vechiului regat,
Un guvern de birocraţi
A băgat-o ... în rahat!

Niciun comentariu: