NORMALUL ANORMAL


Se vede lumea strâmbă, ca prin lentile sparte,
Anapoda e totul şi toate deformate.
Normal e doar ce este şocant şi anormal,
Tot ce e rău se ia acum drept ideal
Şi-atâtea fapte-amare ce eu le-am perceput
Ca imorale acte în vremi de început,
Acum le-aşază unii în zona de normal,
Alcătuind bagajul pentru alt Cod Moral.
Din mlaştină de vorbe ei fac “cetăţi frumoase”,
Mă doare până când şi măduva din oase.
Şi lanţuri mari de lacrimi îmi zornăie profund,
Din piept îmi iese urlet şi nu pot să-l ascund.
Peltici mă-mpung prea des cu vorbe sâsâite,
Cu fraze care au ideile sleite,
Ce n-au perdea, nici formă, nici dram de conţinut,
Duhnind îngrozitor, ca aerul stătut.
Amestecul acesta de neuroni schilozi,
Ce locuieşte-n minte la astfel de nerozi,
E-un amalgam scârbos de neuroni infirmi;
Să nu îl mai privim indiferenţi, senini!
Urgent e necesară o aspră asanare,
Înlăturaţi cu grijă ce este nonvaloare.
Şi doar o chirurgie expertă, cerebrală
Cu bisturiu de foc se cere-a fi morală.
M-aş transforma în bombă sau performant pistol
Şi să pocnesc pe rând în cap năuc şi gol.
Să nu-mi dea lecţii zilnic ce e moralitate
Analfabeţi zeloşi ce colcăie-n păcate.
Să nu mai umble slobozi prin lume îngâmfaţi,
Să fie cât mai grabnic cu toţii adunaţi.
Hai, trageţi de urgenţă acum acest semnal,
Ca lumea să revină de mâine la normal!