MAREA PĂCĂLEALĂ

Ce mare zbucium, ce vâltoare! Multime-aceea derutată,
Ca un potop se adunase şi ca o mare-nvolburată.
Părea un fluviu scos din matcă, sălbatic şi nestăvilit;
Strigau cu toţi, plini de sperantă că ziua mare a sosit.
Toţi au crezut că e momentul, că şansa e de partea lor,
Istoria vrea să se schimbe, să schimbe drumul tuturor.
Pe harta lumii toţi să strige cu fruntea sus şi clar ”prezent”,
Să nu mai stea să-ngenuncheze la porţile din Occident.
Popoare-ntregi păreau uimite şi nici nu le venea să creadă
Că ceasul a-nceput să bată, balaurul stătea să cadă.
Şi capetele-i, rând pe rând, îi sunt taiate fărâ milă,
Când pare că şi-a dat sfărşitul, constaţi că încă mai respiră
Şi furios se zvârcoleşte, cu multă ură varsă foc,
Tot ce atinge, nimiceşte, şi nu se lasă-nvins deloc.
Cum zboară gloanţele nebune, lovesc de unde nu gândeşti,
Pluteşte peste tot teroarea, spre casă drum nu mai găseşti.
Deruta este generală, nu şti de cin’să te păzeşti,
Nu şti cine-ţi mai e duşmanul, cu cine să te sfătuieşti.
Nu înţelegi de ce zăpada cu sânge este înroşită
Şi nebunia celor mari, de nişte tineri e plătită -
Copii ce-au ieşit în stradă cu chip frumos, plini de speranţă,
Au fost răpuşi fără de milă, li s-a furat un drept la viţă,
De-acele minţi întunecate, ce însetate de putere
Călcat-au totul în picioare, lăsând doar sânge şi durere.
Şi astăzi, după-atâta vreme, sărmani părini, prin tribunale,
Îşi plâng copiii morţi degeaba în circul trist de trei parale.
Ei cer să fie pedepsiţi toţi ucigaşii de copii,
Nu să găsească simple scuze, să urce în dregătorii.
Că este strigător la cer, ca cel ce ţi-a ucis copilul,
Să-l vezi că stă în Parlament, a prins la timp cum merge şpilul.
Din scaune călduţe, moi, ne-nvaţă ce-i “democraţia”.
Nemernicia şi minciuna s-au logodit azi cu hoţia.