TRAGEDIE
(mania persecuţiei)

Copilul spune ce gândeşte,
Bătrânul – întâmplări cu tâlc,
Un prost aruncă vorbe goale,
O Doamne, fă-l să tacă mâlc!
În cerebelul infantil,
Cu-n neuron pensionat
Se laudă c-are-o idee
Şi vrea să fie ascult.
Se crede marginalizat
De nişte fiinţe arogante
Şi veşnic e persecutat
Cu vorbe şi priviri distante.
Consideră că este demn
Să lupte omul cu tărie,
Se străduie cu-nverşunare
Să-şi construiasc-o pledoarie.
Se-agaţă de ideea-i fixă,
O vântură şi tot insistă,
Dar ignoranţa nu-l ajută,
El vrea ceva ce nu există.
Când viaţa vrea să mai glumească
Aruncă împrejuru-i sorţi
Şi-un prost cu zarul norocos
E ridicat la demnităţi.
Atunci începe tragedia,
Când prostul vrea să cârmuiască,
Să facă legi, să dea porunci
Şi n-are cine să-l oprească.