NUANŢA ABSURDULUI

Prietene, ţi-ajunge! Greu viaţa te-a-ncercat.
Decepţii şi durere din plin ai adunat.
Şi parcă nenorocul te-aşteaptă, te pândeşte,
Tu-ncerci să te fereşti, dar el te urmăreşte.
N-ai nicio bucurie, oriunde-ai căuta,
Eşecul şi durerea stau scrise-n fruntea ta.
Cu ce seducţii viaţa acum să te-nfioare
Şi viitorul sumbru să nu te înconjoare?
Când pierzi în viaţă tot în drumul spre versant,
În culmea disperării, să nu devii neant,
Îţi trebui-idealuri, îţi trebuie speranţă,
Încearcă şi absurdul, găseşte-i o nuanţă!
Nemotivat motive găseşte să trăieşti,
Ba chiar şi inutilul încearcă să-l iubeşti!
Un dram de nebunie o viaţă dacă n-are
E ştearsă, monotonă, lipsită de valoare.
Atunci şi doar atunci când totul ai gustat,
Otrava din absurd, deliciul disperat,
Să faci o pasiune dintr-un nimic absurd.
Să-ţi placă inutilul chiar de e mut şi surd
Şi orice lucru mic din regnul involut
Răstălmăceşte-i sensul, du-l până la absolut.
Când ai trecut prin toate, când totu-ai încercat,
Ne poţi vorbi de viaţă că eşti purificat!